Slovacia - Schimbam moneda, nu preturile

Vineri, 25 Iulie 2008, ora 10:02
1578 citiri
Slovacia - Schimbam moneda, nu preturile

Slovacia a prezentat o carta etica sub sloganul "schimbam moneda, nu preturile", ca sa evite o scumpire a produselor de pe piata, dupa adoptarea monedei unice europene, la inceputul lui 2009, consemneaza AFP.

"Scopul este sa protejam consumatorul de cresterile de preturi nejustificate si neadecvate", a spus oficialul slovac responsabil cu adoptarea euro din ministerul finantelor, Igor Barat, la o conferinta de presa de la Bratislava. Barat a precizat ca aceasta campanie nu vizeaza "sa blocheze preturile".


Codul a fost ratificat de 300 de companii internationale si locale care s-au angajat sa coopereze in ceea ce priveste controlul preturilor, cum ar fi supermarketurile Tesco sau magazinele AB. Cei care semneaza acordul pot sa isi puna in vitrina un afis pe care sa scrie "schimbam moneda, nu preturile".


Daca un pret este suspect, consumatorii pot trimite un mesaj pe internet sau prin SMS si sa ceara efectuarea unui control. Cei care mentin preturi nejustificate vor fi trecuti pe o lista neagra pe o pagina de internet speciala, care va contine numele firmei, adresa si produsul despre care este vorba.


Asociatia consumatorilor ZSS, Oficiul Slovac de Statistica, inspectia comerciala si un oficiu special pentru controlul preturilor creat de guvern vor controla preturile din toate sectoarele, inclusiv in cazul companiilor care nu au semnat acordul.


Slovacia, fost stat comunist care a aderat la Uniunea Europeana in 2004, a obtinut marti acordul final al ministrilor de finante din Uniunea Europeana (UE) pentru adoptarea euro in 1 ianuarie 2009, in pofida nelinistilor privitoare la riscurile inflationiste.


Parerile slovacilor sunt impartite in ceea ce priveste adoptarea euro, aproape jumatate dintre ei fiind speriati de posibilitatea scumpirilor, potrivit ultimelor sondaje.