Statele Unite ale Americii si Rusia au lansat un cadru de dialog economic

Vineri, 01 Februarie 2008, ora 10:03
1119 citiri
Statele Unite ale Americii si Rusia au lansat un cadru de dialog economic

Statele Unite ale Americii si Rusia au decis sa lanseze un cadru de negocieri economice regulate pentru a discuta despre legaturile comerciale si financiare, din ce in ce mai dezvoltate, au anuntat cele doua state intr-un comunicat comun, citat de AFP.

Responsabili ai mai multor ministere ale celor doua state vor participa la aceste dialoguri, ce vor deveni regulate, la discutii urmand a participa si reprezentanti ai sectoarelor private ale celor doua tari, reiese din comunicatul publicat de Departamentul de Stat.

Prima reuniune in acest sens va avea loc "la primavara, in Washington", precizeaza comunicatul

"Avand in vedere cresterea investitiilor si schimburilor economice intre statele noastre si importanta crescuta a Rusiei in economia globala, Statele Unite ale Americii si Rusia vor stabili un dialog economic formal pentru a discuta probleme de interes comun", precizeaza comunicatul.

Acest anunt intervine chiar daca tensiunile geopolitice intre cele doua state sunt crescute, mai ales in ceea ce priveste independenta Kosovo, sustinuta de Washington insa refuzata categoric de catre Rusia.

Programul american al scutului anti-racheta in Europa de Est a provocat nemultumiri in Rusia, care considera acest program drept o amenintare la adresa frontierelor proprii.

SUA si Rusia vor semna vineri un acord de liberalizare a exportului de uraniu rusesc destinat alimentarii centralelor nucleare americane.

Textul, care nu a fost publicat inca, va fi parafat de catre ministrul american al comertului, Carlos Gutierrez si directorul agentiei federale ruse a energiei atomice (Rosatom), Serghei Kirienko, a precizat ministerul american al comertului.

Este vorba despre un amendament adus acordului semnat in 1992, ce vizeaza in principal stabilirea de noi limite cantitatilor de uraniu slab imbogatit, pe care Rusia va putea sa il exporte in SUA incepand cu anul 2011.

Conform amendamentului, Rusia va putea vinde combustibil pentru centralele americane care isi reinnoiesc reactoarele, fara a exista limite de export.

<b>Bloombiz.ro Newsletter </b>

Aboneaza-te la <a href=http://newsletter.vodanet.ro/gateway/?a=YT1CbG9vbWJpel8xMiZiW109aW5mb2Jsb29tYml6XzE4 target=_blank>newsletter-ul infoBloombiz</a> ca sa primesti in fiecare dimineata, prin e-mail, ultimele informatii legate de companii, afaceri, economie, piata imobiliara, plasamente financiare, cariere si lifestyle.