Rusia va incerca sa adere la OMC pe plan individual

Vineri, 10 Iulie 2009, ora 11:24
1481 citiri
Rusia va incerca sa adere la OMC pe plan individual

Rusia ar putea opta din nou pentru o aderare individuala la Organizatia Mondiala a Comertului (OMC) si nu sub forma unei uniuni vamale cu Belarus si Kazahstan, a declarat un consilier al presedintelui rus Dmitri Medvedev pe marginea summitului G8, al celor mai industrializate state, scrie AFP, citat de NewsIn.

"Rusia va demara unilateral procesul de aderare la OMC", a declarat consilierul prezidential Arkady Dvorkovici, pentru presa.

"Ceea ce este important este ca Rusia sa adere la OMC, cat mai rapid", a adaugat acesta. Dvorkovici, principalul consilier economic al presedintelui rus, a subliniat in egala masura ca doreste ca Rusia, Belarus si Kazahstan sa intre in organizatie in acelasi timp.

Rusia anuntase pe data de 9 iunie intentia de a adera la OMC impreuna cu Belarus si Kazahstan, sub forma unei uniuni vamale, nu individual.

Rusia este singura mare putere economica care nu s-a intergrat in sistemul comercial mondial, prin intermediul OMC.

Dupa negocieri lungi si dure, aderarea Rusiei la OMC a fost pusa sub semnul intrebarii de SUA si chiar de Moscova, dupa interventia armatei ruse in Georgia in august 2008.

Rusia a informat Statele Unite ale Americii (SUA) ca se va dedica unui plan unilateral de aderare la Organizatia Mondiala a Comertului (OMC), in paralel cu discutiile legate de crearea unei uniuni vamale impreuna cu Belarus si Kazahstan, a anuntat miercuri un inalt oficial american. 

#OMC, # Rusia, # summit, # aderare , #Rusia