Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Rusia va decide referitor la South Stream la sfarsitul anului 2012

Rusia va decide referitor la South Stream la sfarsitul anului 2012


Decizia finala in privinta gazoductului South Steam va fi luata la sfarsitul anului 2012, a declarat seful Gazprom, Aleksei Miller, intr-un interviu pentru postul national de radio al Bulgariei.

El a respins speculatiile din presa potrivit carora Bulgaria ar putea fi ocolita de gazoduct, intrucat rusii ar prefera pentru conducta traseul Romania-Serbia-Muntenegru.

Compania, a explicat Miller, discuta optiuni prin care conducta trece fie prin Bulgaria, fie atat prin Bulgaria, cat si prin Romania. Seful Gazprom a reamintit ca Rusia si Bulgaria au semnat un acord interguvernamental in legatura cu South Stream.

El a mentionat ca Serbia a devenit acum un partener strategic al Gazprom. Compania rusa a investit in ultimii doi ani 500 de milioane de dolari in renovarea unui centru de depozitare subterana si in rafinaria de la Pancevo. Insa Bulgaria are un rol important in implementarea regionala a gazoductului South Stream, a asigurat Miller.

South Stream va functiona din 2015

South Stream va deveni operational in decembrie 2015, iar constructia va incepe in 2013.

Bulgarii spera sa obtina venituri importante la buget din taxele de tranzit pentru gazul rusesc transportat pe teritoriul Bulgariei prin South Stream.

Cu o capacitate de 63 miliarde metri cubi de gaz, South Stream va lega Rusia de Europa Centrala si de Est pe sub Marea Neagra. Partea submarina a conductei va avea 900 kilometri si acest tronson va traversa zonele economice rusa, bulgara si turca. Pentru construirea partii terestre sunt analizate mai multe rute, ce trec prin statele UE.

Gazoductul va costa 15,5 miliarde de euro, dar intampina unele dificultati si unii observatori sunt de parere ca lansarea sa a fost o incercare de contracarare a proiectului european Nabucco.

E posibil ca un tronson din gazoduct sa treaca prin Romania

Anul trecut, Gazprom si Transgaz au ajuns la concluzia ca este fezabila construirea unei parti a gazoductului South Stream prin Romania. La 13 octombrie 2010, Gazprom si Transgaz au semnat un memorandum de intentie pentru a pregati un studiu de fezabilitate privitor la construirea unui tronson din South Stream prin Romania. Urmatoarea etapa ar fi ca Rusia si Romania sa semneze un acord pentru construirea unei sectiuni din South Stream prin Romania.

Rusia livreaza gaze naturale Romaniei din 1979. In 2009, Gazprom a furnizat tarii noastre 2,5 miliarde de metri cubi de gaz. Gazul rusesc este importat in Romania prin intermediari care au doua contracte pe termen lung, ce expira in 2030.

Pe de alta parte, Romania este tara de tranzit pentru gazul rusesc destinat Bulgariei, Macedoniei, Turciei si Greciei. In 2009, volumul gazului natural tranzitat catre aceste tari s-a ridicat la 12,5 miliarde de metri cubi, potrivit datelor publicate de Gazprom.

Anuntul Gazprom privind fezabilitatea trecerii South Stream prin Romania intervenea la aproape doua saptamani dupa ce Bulgaria si Rusia semnasera acordul interguvernamental pentru construirea tronsonului bulgar al South Stream, in prezenta premierilor Boiko Borisov si Vladimir Putin. Acordul stipuleaza formarea unui joint-venture, South Stream AD, care se va ocupa de construirea si operarea tronsonului bulgar al gazoductului. Compania bulgara Energy Holding si Gazprom vor avea fiecare cate 50% in aceasta companie mixta.

Discutiile pe care Gazprom le-a initiat cu Romania in privinta South Stream au fost considerate de unii analisti drept o parghie pe care Rusia ar folosi-o ca sa flexibiliteze pozitia Bulgariei in negocieri. Mult timp reticenta in ceea ce priveste South Stream si o ferventa sustinatoare a proiectului Nabucco, Romania a declarat in ultimii ani ca nu se va lasa ocolita de niciun proiect energetic major din regiune.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: NewsIn
Articol citit de 1171 ori