Rusia ofera Bulgariei un discount surprinzator de 11% la pretul gazelor

Vineri, 30 Martie 2012, ora 19:44
1140 citiri
Rusia ofera Bulgariei un discount surprinzator de 11% la pretul gazelor

Rusia va oferi Bulgariei, de la 1 aprilie, un discount surprinzator de 11% la pretul gazelor naturale, potrivit unor informatii de la Gazprom, citate de ministrul bulgar al Energiei si Economiei, Delian Dobrev.

Bulgaria plateste in prezent 600 de dolari pentru 1.000 de metri cubi de gaze, tarif care va fi redus la 534 de dolari, pe o perioada de noua luni.

Informatia a aparut dupa o intalnire la Moscova intre Dobrev, omologul sau rus Serghei Smatko si directorul general al Gazprom, Alexei Miller, transmite Novinite.

In timpul discutiilor, Miller a exprimat interesul Gazprom in construirea la Belene a unei centrale alimentata cu gaze, in urma suspendarii proiectului centralei nucleare.

Gazprom va analiza oportunitatile pentru participarea sa la noul proiect de la Belene.

Guvernul bulgar condus de premierul Boiko Borisov a decis miercuri renuntarea la constructia unei centrale nucleare la Belene, de catre compania rusa Atomstroyexport, subsidiara a grupului de stat Rosaton, afirmand ca proiectul este prea costisitor si nefezabil. Atomstroyexport urma sa livreze doua reactoare cu o capacitate de 1.000 MW fiecare.

Bulgaria s-a angajat sa plateasca toate echipamentele produse deja de Rusia, suma exacta urmand sa fie specificata in aprilie.

Rusia a anuntat la randul sau ca va participa la toate activitatile legate de transformarea celor doua unitati prevazute pentru proiectul nuclear de la Belene intr-un singur reactor, care va fi instalat la centrala de la Kozlodui.

Cele doua parti nu au abordat problema penalitatilor pe care Bulgaria ar trebui sa le plateasca pentru renuntarea la proiectul centralei nucleare de la Belene.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#gaze rusia, #gaze naturale Rusia Bulgaria , #Rusia