Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Rusia isi concentreaza fortele in Mediterana, unde s-au adunat deja peste 10 nave de razboi

Rusia isi concentreaza fortele in Mediterana, unde s-au adunat deja peste 10 nave de razboi


Mediterana pare de-a dreptul invadata de nave de razboi din Rusia, dupa ce Moscova a dispus repozitionarea mai multor vase apartinand flotelor din Pacific, Marea Neagra si Flota Nordica.

Fortele navale ale Rusiei din Marea Mediterana au ajuns sa numere mai mult de zece vase de razboi si de sprijin, carora li se va alatura in curand inca o fregata purtatoare de rachete ghidate, informeaza agentia TASS. Este vorba de fregata Ladny, una din navele de razboi detasate din Marea Neagra.

Pe 5 mai, fregata Ladny a primit ordinul de a parasi portul Sevastopol, pentru a se alatura navelor de razboi din Marea Mediterana.

"Astazi, fregata Ladny din Flota Marii Negre a terminat pregatirile, plecand din Sevastopol intr-un voiaj lung. In baza ordinului de rotatie a trupelor, echipajul fregatei va indeplini sarcinile transmise in cadrul fortei navale permanente a Rusiei din Marea Mediterana", a declarat purtatorul de cuvant al Flotei Marii Negre, Vyacheslav Trukhachev.

Conform acestuia, in Mediterana se afla deja peste zece vase rusesti de razboi, sprijin si aprovizionare.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 8695 ori