Rusia a inchis patru restaurante McDonald's din Moscova

Joi, 21 August 2014, ora 08:28
1222 citiri
Rusia a inchis patru restaurante McDonald's din Moscova

Agentia pentru protectia consumatorilor din Rusia, Rospotrebnadzor, a suspendat miercuri activitatea a patru restaurante McDonald's din Moscova, invocand incalcarea normelor sanitare, relateaza AFP.

"Au fost descoperite numeroase incalcari ale normelor sanitare in cursul inspectiilor efectuate la restaurante ale McDonald's in perioada 18-20 august", a anuntat Rospotrebnadzor.

Activitatile a patru restaurante ale McDonald's, intre care unul din centrul capitalei, au fost suspendate.

Neregulile se refera in principal la selectarea produselor alimentare si la respectarea normelor sanitare in restaurante.

Intr-un comunicat al agentiei se arata ca verificarile la restaurantele companiei americane din Moscova vor continua.

Reprezentantii McDonald's nu au fost disponibili pentru comentarii.

Rospotrebnadzor a anuntat in luna iulie ca a constatat nereguli in compozitia unor hamburgheri comercializati de McDonald's in restaurantele din regiunea Novgorod, care nu respectau normele de securitate alimentara si cele referitoare la valoarea energetica.

Rospotrebnadzor vrea interzicerea productiei unor produse

Institutia a precizat ca a inceput o actiune in justitie pentru interzicerea productiei si comercializarii produselor respective.

Serviciile sanitare din Rusia sunt deseori acuzate ca iau decizii dictate de politica externa a tarii.

Dupa inasprirea sanctiunilor Occidentale impotriva Rusiei din cauza implicarii in criza ucraineana, autoritatile de la Moscova au interzis unele importuri alimentare din Ucraina, Grecia si Polonia, afirmand ca produsele ar contine substante periculoase. Ulterior, Moscova a decis sa suspende majoritatea importurilor de alimente din Uniunea Europeana.

McDonald's este prezenta in Rusia din ianuarie 1990, ultimul an de existenta a Uniunii Sovietice. Primul restaurant al companiei in Rusia, in centrul Moscovei, este unul dintre cele mai frecventate din lume.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#rusia mcdonald, #mcdonald moscova , #Rusia