Reuniune UE - Rusia - Ucraina, vineri, la Bruxelles, pentru discutii pe tema gazului

Miercuri, 15 Iulie 2009, ora 16:56
1400 citiri
Reuniune UE - Rusia - Ucraina, vineri, la Bruxelles, pentru discutii pe tema gazului

Reprezentanti ai UE, Ucrainei si Rusiei se vor intalni vineri, 17 iulie, la Bruxelles, pentru a discuta despre problemele legate de livrarile de gaz, a anuntat intr-o conferinta de presa Mark Gray, purtator de cuvant al Comisiei Europene, potrivit RIA Novosti, citat de NewsIn.

"La initiativa noastra, vineri, va avea loc o doua intrevedere cu reprezentantii Ucrainei, Rusiei si ai institutiilor financiare internationale", a spus el, citat de UNIAN.

Prima intrevedere a avut loc la Bruxelles in 29 iunie.

La finalul negocierilor privind acordarea unui credit pentru Ucraina in vederea achitarii facturilor pentru gazul rusesc a fost inregistrat un progres.

In acest sens, o sursa din cadrul Comisiei Europene spunea atunci pentru RIA Novosti ca este analizata posibilitatea acordarii unui credit care ar reprezenta jumatate din suma ceruta de Ucraina.

Pentru pomparea gazului in depozitele subterane Kievul intentiona sa obtina de la institutiile financiare europene un credit in valoare de 4,2 miliarde de dolari.

Comisia Europeana a primit o scrisoare din partea premierului ucrainean Iulia Timosenko, in care aceasta asigura ca Ucraina este gata sa realizeze reformele in domeniul energetic, necesare pentru obtinerea creditului, a spus Mark Gray.

"Timosenko ne-a adresat o scrisoare in care a subliniat reformele pe care ar vrea sa le realizeze ca raspuns la conditiile Comisiei Europene si ale institutiilor financiare internationale", a declarat Gray.

El a adaugat ca acestea corespund cu intelegerile la care au ajuns Ucraina si UE cu ocazia semnarii declaratiei din 23 martie, de la Bruxelles, privind modernizarea sistemului de transport al gazului.

Declaratia din martie privind modernizarea sistemului ucrainean de transport al gazului a exclus, practic, Rusia din acest proces, desi mai tarziu Kievul si Bruxelles-ul s-au exprimat in favoarea implicarii Moscovei. 

#gaz, # institutii, # CE, # negocieri, # credit , #Rusia