Putin a inaugurat personal o retea de trenuri menite sa lege periferiile de centrul Moscovei si sa reduca traficul rutier

Joi, 21 Noiembrie 2019, ora 16:44
2855 citiri
Putin a inaugurat personal o retea de trenuri menite sa lege periferiile de centrul Moscovei si sa reduca traficul rutier
Foto: Pixabay

Un urias proiect de aproape trei miliarde de euro: Moscova a inaugurat joi primele doua linii ale unei noi retele de trenuri interurbane ce leaga periferiile de centru si care ar urma sa reduca teribilele ambuteiaje ce afecteaza capitala rusa, informeaza AFP.

Aceste noi trenuri, prezentate ca echivalentele ale RER-ul parizian sau S-Bahn-ul berlinez, vor circula pe caile ferate deja existente, insa vor oferi, potrivit primariei Moscovei, mai mult confort si preturi mai atractive decat trenurile actuale.

Primele doua linii leaga periferia de vest a capitalei ruse de orasele din nordul si sudul regiunii Moscova, trecand prin mai multe gari importante. Alte trei linii urmeaza sa fie inaugurate.

Presedintele rus Vladimir Putin a inaugurat aceste linii calatorind pe un traseu alaturi de primarul Moscovei, Serghei Sobianin.

Deja dotata cu 17 linii de metrou, capitala rusa, care numara oficial 12 milioane de locuitori, si-a majorat in ultimi ani costurile proiectelor de infrastructura, la impulsul lui Serghei Sobianin.

Potrivit autoritatilor, factura acestei noi retele de trenuri este estimata la 200 de miliarde de ruble (circa 2,8 miliarde de euro). Cu toate acestea, cotidianul rus Kommersant sustine ca proiectul a costat de peste trei ori mai mult.

Prima zi a fost marcata de cateva disfunctionalitati, in special erori in orarul plecarilor sau pene la usile de acces.

Orasul Moscova, al carui buget anual este de circa 38 de miliarde de euro, spera ca aceste noi trenuri vor permite reducerea cu 10-12 la suta a traficului rutier din capitala si vor ameliora accesul la transport pentru aproape patru milioane de persoane.

#trenuri Moscova, #trafic Moscova, #Putin inaugurare trenuri Moscova , #Rusia