Kazahstanul a renuntat la acorduri economice de miliarde de dolari cu Georgia

Joi, 25 Septembrie 2008, ora 12:38
896 citiri
Kazahstanul a renuntat la acorduri economice de miliarde de dolari cu Georgia

Kazahstanul a renuntat la acorduri economice de miliarde de dolari cu Georgia, a declarat joi seful unei societati publice din aceasta tara, masurile fiind luate, potrivit expertilor, la presiunea Rusiei, relateaza AFP. Compania locala Kazmunaigaz a renuntat la un proiect de construire a unei rafinarii in orasul portuar georgian Batumi, iar filiala sa Kaztransgaz a anulat operatiunea de cumparare a furnizorului de gaz georgian Tbilgaz, potrivit sursei, sub acoperirea anonimatului.


Sursa a spus ca renuntara la proiectul porivitor la rafinarie a fost motivata prin "consideratii de ordin economic". "Capacitatea rafinariei Rompetrol este suficienta pentru noi. Decizia nu are nicio legatura cu politica", a asigurat el.


Acest proiect era estimat la circa cinci miliarde de dolari.


Kazahstanul a renuntat, tot din motive economice, la cumpararea Tbilgaz, incheiata in 2006 pentru circa 12,5 miliarde de dolari, a adaugat liderul Kazahstanului, fara alte precizari. Expertii spun ca aceste anulari se pot explica prin presiunea exercitata de Moscova in urma conflictului cu Georgia.


Ministrul agriculturii, Ahilbek Kourisbaiev, a spus luni ca tara sa renunta la construirea unui depozit de cereale in Poti, un alt port georgian, din cauza instabilitatii politice din regiune.


Kazahstanul a sustinut Rusia in interventia sa militara din august impotriva Georgiei, abtinandu-se totusi sa se alature Moscovei in recunoasterea Abhaziei si Osetiei de Sud.