Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Fostul actionar majoritar al Iukos va da in judecata Rusia pentru 33,8 miliarde dolari

Fostul actionar majoritar al Iukos va da in judecata Rusia pentru 33,8 miliarde dolari
Compania GML, fost actionar majoritar al Iukos, vrea sa dea in judecata guvernul rus si sa ceara despagubiri de 33,8 miliarde dolari, pentru confiscarea activelor companiei ce nu mai exista in prezent, potrivit EUobserver, citat de RIA Novosti.GML, firma inregistrata in Marea Britanie, sustine ca Rusia a incalcat un acord international din sectorul energetic, Energy Charter Treaty (ECT), prin confiscarea activelor Iukos, potrivit paginii de internet a EUobserver.


Prima audiere din acest caz va fi tinuta la Curtea Permanenta de Arbitraj de la Haga pe 17 noiembrie.



Iukos a incetat oficial sa existe in noiembrie 2007, dupa ce activele sale au fost vandute printr-o serie de licitatii de lichidare, prin care s-a incercat acoperirea revendicarilor ample ale creditorilor. Compania de stat Rosneft a cumparat cele mai multe dintre activele Iukos si a devenit cel mai mare producator de petrol din Rusia.



Fondatorul Iukos, Mihail Hodorkovski, a fost condamnat la opt ani de inchisoare, pentru frauda si evaziune fiscala. Hodorkovski a negat constant toate acuzatiile ce i-au fost aduse, spunand ca a fost pedepsit pentru ca a sustinut opozitia restransa pro-occidentala, iar lichidarea Iukos a fost efectuata de oficiali guvernamentali corupti, cu scopul de a obtine activele petroliere profitabile.



Seful GML, Tim Osborne, insista ca, in pofida faptului ca Moscova a semnat dar nu a ratificat tratatul energetic invocat, acesta creaza obligatii legale pentru Rusia.



"Rusia este foarte dornica sa se prezinte ca un membru responsabil al familiei politice si daca vrea sa adere la Organizatia Mondiala a Comertului (OMC) si la Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE) va trebui ca, la un moment dat, sa traiasca in conformitate cu aceste reglementari", a declarat Osborne, pentru EUobserver, citat de RIA Novosti.



"Rusii fac toate eforturile sa arate ca acordul Energy Charter Treaty (ECT) este fara importanta, un instrument nascut-mort", a adaugat seful companiei care a fost actionarul majoritar al Iukos.



Publicatia EUobserver a mai afirmat, de asemenea, ca daca GML va castiga procesul, Rosneft s-ar putea confrunta cu probleme juridice.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 995 ori