Expert in securitate: Navele de razboi vor trebui trecute pe pilot automat, factorul uman e prea lent in fata noilor arme

Marti, 06 Iunie 2017, ora 04:22
6317 citiri
Expert in securitate: Navele de razboi vor trebui trecute pe pilot automat, factorul uman e prea lent in fata noilor arme
Foto: defenceindustrydaily.com

Comanda navelor de razboi ar putea fi incredintata in viitor unor sisteme electronice de aparare, aceastea fiind considerate a fi mai performante in analizarea datelor colectate in timpul unui atac cu rachete hipersonice.

Afirmatia ii apartine lui Paul Bradbeer, un expert in securitate din partea firmei britanice MASS. Acesta isi va sustine punctul de vedere in cadrul conferintei EW Europe de la Londra, din 8 iunie, informeaza Defense News.

Bradbeer sustine ca un comandant de nava clasica, responsabil in acest moment de adoptarea masurilor de raspuns in cazul unui atac cu rachete, nu va fi capabil sa interpreteze corect toate datele in contextul unui conflict dus cu arme de o generatie superioara.

"In viitor, vom avea nevoie de masini care sa interpreteze parametrii de atac ai fortelor inamice si sa anticipeze secventa viitoare a strategiei adversarilor.

Masurile de raspuns pot implica reconfigurarea sistemelor de lupta pentru a permite initierea de contramasuri de catre programele care ruleaza pe calculatoare la bordul navelor", a explicat acesta, facand referire la pericolul reprezentat de rachetele cu viteza hipersonica.

In momentul de fata, platformele create pentru sistemele de lupta de pe nava implica factorul uman in procesul de analiza, luare a deciziilor si comunicatii, fapt care poate provoca intarzieri in adoptarea celor mai bune solutii de moment.

Unele forte militare sunt constiente de acest risc, dar "inca mai sunt multe de pus la punct in acest domeniu", recunoaste Bradbeer.

Pana in prezent, nici armele superioare de care se teme directorul MASS nu au fost produse in masa, chiar daca testele derulate de Rusia, India, China, Statele Unite sau diversi producatori de armament din Europa arata ca se fac pasi importanti in aceasta directie.

Spre exemplu, Rusia si India au un parteneriat pentru dezvoltarea rachetei hipersonice Brahmos II. In martie, agentia TASS raporta ca rusii au reusit sa propulseze o astfel de racheta cu o viteza de 16.000 km/h, ulterior zvonurile acreditand ideea ca arma ar putea intra in productie incepand cu 2018.

Regula de baza in cercetarile Aerospatiale este ca de la o viteza de Mach 5 in sus, o racheta devine hipersonica, sub acest plafon ea fiind catalogata dret proiectil supersonic.

In opinia lui Bradbeer, "unele proiectile hipersonice din viitor vor avea o viteza de 7 ori mai mare si o raza de actiune dubla", ceea ce creste riscul de neinterceptare a acestora in timp util.

Opinia sa este sustinuta si de Doug Barrie, analist la Institutul International de Studii de Securitate din Londra, care atrage atentia asupra unui alt aspect.

"Unele rachete de croaziera de acest tip ar putea zbura la o altitudine de peste 25 km, o zona pe care radarele traditionale nici nu o scaneaza", sune Barrie.

#sisteme lupta electronice, #rachete hipersonice, #razboiul viitorului, #industrie aparare Rusia , #Rusia