Chisinaul isi propune cresterea exporturilor in UE, dar isi doreste si proiecte comune cu Rusia

Joi, 07 Februarie 2008, ora 10:22
1039 citiri
Chisinaul isi propune cresterea exporturilor in UE, dar isi doreste si proiecte comune cu Rusia

Autoritatile moldovene isi propun in 2008 o crestere cu 40% a exporturilor catre Uniunea Europeana, in conditiile in care in 2007 acest segment de piata a devansat -pentru prima data de la proclamarea independentei - destinatarul-lider al exporturilor moldovenesti: Rusia si statele CSI.

Presedintele moldovean Vladimir Voronin a declarat marti ca deficitul balantei comerciale a Republicii Moldova cu tarile UE este de peste un miliard de dolari, motiv pentru care autoritatile moldovene si-au propus pentru 2008 sa creasca cu 40% exporturile catre Uniunea Europeana, transmite corespondentul NewsIn la Chisinau..

Presedintele a inaugurat marti expozitia anuala "Fabricat in Moldova", organizata de Guvernul de la Chisinau in cooperare cu Camera de Comert si Industrie din Republica Moldova si care reuneste reprezentanti a 320 de companii. Editia de anul acesta a expozitiei este organizata la Chisinau sub genericul "Marca moldoveana - calitate europeana", dar in cadrul ei isi desfasoara lucrarile si un forum al oamenilor de afaceri "Moldova-Rusia", care a prilejuit semnarea unui acord de cooperare intre Camerele de comert si industrie din cele doua tari.

La inaugurarea expozitiei a participat si o delegatie a Camerei de Comert si Industrie a Rusiei, din componenta careia fac parte 20 de agenti economici din noua regiuni ale Rusiei, care, ulterior, au avut o intrevedere si cu premierul Vasile Tarlev.

Vicepresedintele Camerei de Comert din Rusia, Ivan Gorelovski, a subliniat "interesul antreprenorilor rusi de a-si spori prezenta pe piata Moldovei", apreciind ca au fost create "oportunitati foarte bune". Oficialul rus a evidentiat pasii intreprinsi de conducerea Republicii Moldova "in vederea liberalizarii economiei si deschiderea pietei UE", masuri ce au contrubuit esential la sporirea atractivitatii investitionale a tarii.

La randul sau, premierul Vasile Tarlev a spus ca Republica Moldova este interesata de implementarea proiectelor comune in industrie, sectorul agro-alimentar, in domeniul tehnologiilor informationale etc.

Datele statistice indica o crestere importanta a deficitului balantei comerciale a Republicii Moldova in anul 2007, fenomen ce a alertat guvernantii, expertii economici si opinia publica. Biroul National de Statistica a raportat ca in ianuarie-noiembrie 2007 deficitul comercial a depasit "nivelul psihologic" de 2 miliarde dolari.

Pe de alta parte, autoritatile raporteaza o reorientare a exporturilor moldovenesti spre piata Uniunii Europene, cu peste 50% din volumul total, devansand astfel liderul la capitolul exporturi, neschimbat de la proclamarea independentei - Federatia Rusa si tarile Comunitatii Statelor Independente in general.

Tendinta este considerata ca fiind sanatoasa de catre experti, care semnaleaza totusi ca unul dintre factorii extrem de importanti care au favorizat cresterea volumului exporturilor moldovenesti pe piata comunitara a fost aderarea Romaniei si Bulgariei la UE la 1 ianuarie 2007.

Potrivit Biroului National de Statistica, in 2007, Moldova a exportat in Romania productie in valoare de 211,2 milioane de dolari, cu 35,8% mai mult decat in 2006. Ponderea Romaniei in totalul exporturilor in 2007 s-a majorat cu 0,9% - pana la 15,7%.

Totodata, in 2007 Moldova a importat din Romania marfuri in valoare de 449,1 milioane de dolari, ceea ce constituie cu 19,6% mai mult decat in 2006. Ponderea Romaniei in totalul importurilor in Moldova in 2007 a constituit 12,2%- cu 0,6 puncte procentuale in scadere.

Deficitul balantei comerciale cu Romania s-a majorat cu 25% fata de 2006 si a constituit 237,9 milioane de dolari. Astfel, in 2007, Romania s-a plasat pe locul al doilea printre principalii parteneri ai Republicii Moldova la export si pe locul al treilea la import.

Daca exporturile destinate Romaniei si Bulgariei ar fi excluse din statistica curenta, exporturile in CSI ar depasi cele destinate UE cu 20%, sustin analistii centrului analitic Expert-Grup de la Chisinau.

Un alt factor care a determinat reorientarea exporturilor a fost instituirea embargoului la livrarile de vinuri in Rusia in martie 2006, ceea ce a redus semnificativ ponderea Rusiei si deci a CSI in totalul exporturilor moldovenesti.

Odata reluat exportul de vinuri in Federatia Rusa, tendinta cresterii cotei UE in totalul exporturilor moldovenesti poate incetini, mai apreciaza Expert-Grup.

<b>Bloombiz.ro Newsletter </b>

Aboneaza-te la <a href=http://newsletter.vodanet.ro/gateway/?a=YT1CbG9vbWJpel8xMiZiW109aW5mb2Jsb29tYml6XzE4 target=_blank>newsletter-ul infoBloombiz</a> ca sa primesti in fiecare dimineata, prin e-mail, ultimele informatii legate de companii, afaceri, economie, piata imobiliara, plasamente financiare, cariere si lifestyle.