CE lanseaza procedura de infringement impotriva Romaniei

Joi, 19 Mai 2011, ora 15:07
1357 citiri
CE lanseaza procedura de infringement impotriva Romaniei

Comisia Europeana a lansat joi procedura de incalcare a tratatelor (infringement) impotriva Romaniei din cauza unui acord bilateral incheiat cu Rusia,CE fiind ingrijorata ca documentul nu respecta obligatia tratamentului egal aplicat liniilor aeriene din UE si ca afecteaza concurenta dintre acestea, relateaza NewsIn.

Acordurile bilaterale in domeniul serviciilor aeriene intre un stat membru UE si o tara care nu face parte din UE trebuie sa includa o clauza prin care se recunoaste ca termenii acordului se aplica egal tuturor liniilor aeriene din UE, si nu numai liniilor aeriene din respectivul stat membru.

Aceasta prevedere este o parte esentiala a Pietei Unice Europene din domeniul Aviatiei, care a fost creata la inceputul anilor '90, garantand liniilor aeriene ca pot opera in acelasi conditii oriunde in UE.

Obligativitatea de a avea o "clauza de desemnare a UE" a fost confirmata in decizii ale Curtii de Justitie din 2002, care a stabilit ca prevederile din acordurile privind serviciile aeriene care confera avantaje numai companiilor aeriene ale statului membru in cauza contravin normelor UE privind libertatea de stabilire (prevazute in prezent la articolul 49 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene).

Majoritatea acordurilor cu tarile care nu sunt membre UE au fost adaptate de atunci pentru a tine cont de decizia Curtii.

Rusia este una dintre putinele tari din lume care nu recunoaste ca toti transportatorii din UE trebuie tratati in mod egal si ca termenii oricarui acord bilateral trebuie sa includa "clauza de desemnare a UE", care trebuie aplicata tuturor, arata un comunicat al Comisiei Europene.

Refuzul Rusiei creeaza probleme grave in practica, periclitand drepturile de trafic, de pilda, pentru liniile aeriene preluate de un transportator dintr-un alt stat membru UE.

Comisia Europeana a trimis deocamdata Romaniei o scrisoare de notificare, prim pas al procedurii de infringement. Romania are doua luni la dispozitie pentru a raspunde acesteia.

Daca raspunsul trimis Comisiei va fi nesatisfacator, Comisia va declansa etapa a doua a infringementului, cerand Romaniei, printr-un "aviz motivat", sa-si amendeze acordul bilateral cu Rusia in domeniul serviciului aerian.

In octombrie 2010 Comisia a trimis deja scrisori de notificare oficiala in aceeasi problema catre Austria, Finlanda, Franta si Germania, in ianuarie 2011 catre Belgia, Danemarca, Italia, Luxemburg, Olanda, Suedia si Regatul Unit, in februarie 2011 catre Cipru, Irlanda, Polonia, Portugalia, Slovacia si Spainia, in martie 2011 catre Estonia, Grecia, Ungaria, Lituania, Malta si Slovenia, iar luna trecuta catre Cehia si Bulgaria. 

#ce, # procedura de infringement, # acord cu rusia, # domeniul aviatiei , #Rusia