Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Invazia ruseasca in Siria, o istorie care se repeta

Aventurile "tarului" Putin in Siria. Cu ce seamana incursiunea Rusiei de acum?

Aventurile "tarului" Putin in Siria. Cu ce seamana incursiunea Rusiei de acum?


In iunie 1772, trupele tariste bombardau, atacau si cucereau Beirutul, o fortareata de pe coasta Siriei otomane. Rusii inaintasera in Orientul Mijlociu pentru a-si sustine aliatul, un despot arab.

Anul urmator au revenit si au tinut Beirutul sub ocupatie vreme de sase luni.

Atunci ca si acum, rusii au gasit Siria sub infatisarea unui cazan ce sta sa dea in clocot sub presiunea diverselor factiuni entice pe care le-au adus rapid la supunere cu ajutorul tunurilor si a prafului de pusca, reaminteste scriitorul Simon Sebag Montefiore intr-un articol din New York Times.

Mostenirea Ecaterinei cea Mare

Astazi interesele lui Vladimir Putin in Siria sunt mai multe si mai complexe decat cele de acum doua secole si jumatate. Interesant insa este modul in care Kremlinul alege sa isi prezinte incursiunea militara in Siria.

Si nu este doar Kremlinul care da acestor atacuri un rol deosebit in fata publicului, ci si Biserica Ortodoxa a Rusiei.

Recent, purtatorul de cuvant al acesteia a apreciat ca interventia militara comandata de Putin este parte a "rolului special pe care tara noastra l-a jucat intotdeauna in Orientul Mijlociu".

Legaturile Rusiei cu regiunea Orientului Mijlociu sunt percepute ca o traditie prin insasi pretentia vechilor tari de a se considera urmasii imparatilor bizantini si aparatori ai Crestinatatii Ortodoxe.

Pentru tarii Rusiei, Moscova nu era a treia Roma, ci Noul Ierusalim, o putere menita sa apere crestinatatea din Balcani si Orientul Mijlociu, inclusiv orasul sfant Ierusalim.

Prima mare interventie militara a Rusiei in aceasta regiune s-a petrecut in 1768, cand tarina Ecaterina cea Mare a pornit la razboi impotriva Imperiului Otoman, iar contele Alexei Orlov, fratele amantului tarinei a primit comanda flotei ruse pentru a starni revolte de-a lungul coastei Mediteranei.

Folosindu-se de ajutorul unor experimentati comandanti scotieni, Orlov a reusit sa spulbere flota otomana la Chesme, instaurand si prima perioada de dominatie ruseasca in estul Mediteranei.

Intre timp, in Egipt si Siria, al carei teritoriu cuprindea pe atunci si Libanul si Israelul de astazi, Ali Pasha si Dahir al-Umar au incercat in zadar sa cucereasca Damascul de la trupele otomane.

Disperate, cele doua capetenii arabe au negociat cu Orlov si Ecaterina cea Mare o alianta prin care solicitau ocuparea Siriei cu ajutorul rusilor in schimbul cedarii Ierusalimului.

Astfel, Orlov a ajuns sa asedieze si sa cucereasca de doua ori Beirutul si alte cateva orase siriene.

Mediterana, marea atractie

Rusii au plecat din Siria in 1774, dupa ce sultanii turci au oferit la schimb Crimeea si Ucraina, dar aerul Mediteranei incepuse deja sa faca minuni in privinta aspiratiilor politice ale Moscovei.

Asadar, cu ajutorul printului Potemkin, noul sau amiral, Ecaterina cea Mare a infiintat in Crimeea flota Marii Negre si a inceput sa negocieze pentru crearea unei baze militare in Minorca.

Succesorii Ecaterinei s-au vazut la randul lor tot un fel de cruciati intarziati, avand pretentia de a stapani Ierusalimul si vechiul Constantinopol.

Situatia a degenerat pana intr-acolo incat disputa dintre Biserica Ortodoxa Rusa si cea Catolica a Frantei de a lua sub protectie Biserica Sfantului Mormant din Ierusalim a dus la declansarea Razboiului din Crimeea.

Infrangerea rusilor din 1856 l-a convins pe tarul Alexandru al II-lea sa renunte la pretentia de a domina Ierusalimul prin forta armelor, alegand in schimb diplomatia ca cea mai convenabila cale de a-si satisface ambitiile politice.

In Primul Razboi Mondial insa, invazia rusilor in nordul Persiei si partea otomana a Irakului era cat pe ce sa le serveasca tarilor Bagdadul pe tava.

In 1916, tratatul Sykes-Picot-Sazonov stabilea ca, la sfarsitul conflictului, Rusia sa ocupe Istanbulul, o buna parte din Turcia si Kurdistan, ca si o parte din orasul Ierusalim. Noile posesiuni au fost pierdute insa, odata cu declansarea revolutiei bolsevice.

Despotii arabi, aliatii Moscovei

Dezbracand de haina mitului religios povestea interesului rusesc pentru Orientul Mijlociu, bolsevicii sovietici si-au afirmat si ei intentiile de a avea un rol cat mai important in regiune.

Primul a fost Stalin cu incercarile sale de a se implica in viata politica a Libiei si, ulterior, a Israelului.

Apoi, in razboiul israelo-egiptean dintre 1967-1970, sovieticii si-au trimis aviatia sa sprijine trupele egiptene ale presedintelui Nasser. Din nefericire pentru planurile Moscovei, succesorul acestuia, Anwar Sadat, nu s-a aratat atat de incantat de prezenta unor forte militare straine in Egipt.

Nu a fost o mare problema insa, Moscova gasind usor aliati in cei trei tirani care aveau sa domine viata politica a lumii arabe o vreme indelungata: Muammar el-Gaddafi in Libia, Saddam Hussein in Irak si Hafez al-Assad in Siria.

Ultimul fusese antrenat chiar ca pilot de vanatoare la Moscova, ulterior manifestandu-si recunostinta prin cedarea accesului navelor militare sovietice la portul Tartus, ultima reduta a Rusiei in zona mediteraneana.

Dupa prabusirea URSS in 1991, Moscova nu a putut decat sa asiste pasiva la caderea regimurilor Hussein si Gaddafi.

Acum, o retragerea a Statelor Unite din regiune nu ar face decat sa satifaca ambitiile lui Putin, diminuand prestigiul Americii si proiectand Rusia ca un arbitru indispensabil in lume.

O eventuala salvare a lui Bashar al-Assad, fiul vechiului aliat al Moscovei, ar avea rolul de a creste influenta Rusiei in Iran si Turcia, zona in care odata rusii aveau un cuvant de spus.

O noua negociere pentru Crimeea

Nu este insa exclus ca Putin sa recurga la acelasi schimb la care s-a invoit odata tarina Ecaterina cea Mare si sa renunte la zona de influenta din Siria pentru a i se permite sa pastreze Crimeea fara a mai fi sanctionat si izolat la nivel international.

Intr-un anume fel, lupta din Siria este una de supravietuire politica a regimului Putin. Ajutorul dat dictatorului Assad nu este decat o lupta dusa de Putin impotriva rebeliunii.

Formula puterii in Rusia nu este atat de complexa pe cat s-ar crede si are chiar ceva din pactul pe care il incheie despotii orientali cu supusii lor: autoritate fara limita in schimbul securitatii si prosperitatii si glorie obtinute peste hotare.

Din acest ultim punct de vedere, intreg show-ul televizat al bombardamentelor rusesti din Siria corespunde intru totul pretentiilor "tarului" Putin.

Moscovei ii lipsesc resursele de a inlocui puterea militara americana retrasa din aceasta regiune, iar Siria se poate dovedi un adevarat tinut mlastinos pentru trupele rusesti.

Acasa insa, rusii simpli au pretentia ca Moscova a avut intotdeauna un cuvant de spus in Orientul Mijlociu, asa ca noua cruciada va continua cu orice cost.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 6836 ori