Romanii si-au platit taxele si impozitele cu cardul

Luni, 17 Mai 2010, ora 17:05
1101 citiri
Romanii si-au platit taxele si impozitele cu cardul

Romanii au platit prin card, in primul trimestru din acest an, taxe si impozite locale in valoare de aproximativ 20 milioane lei, cu 388% mai mult fata de aceesi perioada a anului trecut, valoarea medie a unei taxe locale achitate prin acest mijloc fiind de 279 lei, a anuntat luni Visa Europe, transmite NewsIn.

"Fata de anul 2009, am asistat la inceputul acestui an la o crestere extraordinara a volumului taxelor si impozitelor platite prin card.

Achitarea impozitelor cu ajutorul cardului este avantajoasa atat pentru contribuabil, cat si pentru administratie.

Cu cat mai multe primarii implementeaza plata prin card pentru taxele si darile locale, cu atat mai mult va creste si gradul incasarii la bugetele locale", a declarat directorul general al Visa Europe pentru Romania, Catalin Cretu.

In primul trimestru s-au inregistrat peste 70.000 de tranzactii prin card pentru plata taxelor si impozitelor locale, in crestere cu 656%, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut.

In luna martie s-au platit cele mai multe taxe si impozite locale prin card, atat din punct de vedere al numarului, 37.275 tranzactii, cat si valoric - s-au platit prin card impozite in valoare de 10,95 milioane lei.

Dintre cele 100 de primarii care au implementat plata prin card a taxelor, 22 sunt resedinte de judet si cinci primarii de sector din Capitala, ceea ce inseamna ca doar 58% din totalul de 46 de capitale de judet de la nivelul Romaniei pun la dispozitia cetatenilor posibilitatea de a-si plati astfel taxele si impozitele.

La nivel national, doar zece primarii au implementat plata online prin card a taxelor si impozitelor. Cetatenii din Arad, Baia Mare, Bucuresti Sector 2, Oradea, Timisoara, Campia Turzii, Carei, Dej, Lugoj si Sighetul Marmatiei isi pot achita taxele si impozitele locale prin internet, cu orice card.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#romani, #taxe, #impozite, #card , #Romania