Romania a importat de aproape 90 mld lei in S1

Miercuri, 09 Septembrie 2009, ora 11:10
1479 citiri
Romania a importat de aproape 90 mld lei in S1

Deficitul comercial a scazut in primele sapte luni cu 57,3% fata de perioada similara din 2008, la 20,58 miliarde de lei, pe fondul unei scaderi a exporturilor cu 6,7% si a unei reduceri a importurilor cu 26,6%, potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS).

Fata de soldul raportat in primele sase luni, declinul importurilor si cel al exporturilor s-a temperat usor, de la 26,8%, respectiv 8%.

Exporturile realizate de Romania in perioada ianuarie-iulie au fost de 69,15 miliarde de lei (16,34 miliarde euro), in timp ce valoarea importurilor s-a ridicat la 89,73 miliarde de lei (21,219 miliarde de euro), se arata intr-un comunicat al Institutului National de Statistica (INS).

Valoarea schimburilor de bunuri cu Uniunea Europeana in primele sapte luni a fost de 51,38 miliarde de lei (12,15 miliarde euro) la expedieri si de 65,78 miliarde de lei (15,56 miliarde euro) la introduceri, reprezentand 74,3% din totalul exporturilor si 73,3% din importuri.

In primele sapte luni, ponderi importante in structura exporturilor si importurilor au fost detinute de masini si echipamente de transport (42% la export si 32,8% la import) si alte produse manufacturate (35,5% la export si respectiv 32,1% la import). 

Doar in iulie, exporturile de 11,73 miliarde de lei si importurile de 13,78 miliarde de lei au rezultat intr-un deficit de 2,05 miliarde de lei, de la un sold de 7,09 miliarde lei in aceeasi luna din 2008.

#comercial, #deficit, #exporturi, #importuri, #miliarde, #romania , #Romania