Compania Renault Nissan Romania a anuntat, luni, ca a inceput comercializarea pe piata autohtona a noului model Symbol, automobil care reprezinta un succes de vanzari in cele peste 64 de tari unde este comercializat.Cu un design exterior improspatat, noul Symbol afiseaza o linie mai moderna prin adoptarea in partea frontala si in spate a unor bare de protectie in ton cu caroseria, o noua grila a calandrului, baghete laterale si manere exterioare de usi in ton cu caroseria, o gama noua de jante de aluminiu.
In ceea ce priveste partea din spate, modelul se inscrie in linia noii identitati vizuale Renault prin pozitionarea logo-ului pe mecanismul de blocare a portbagajului.
Un avantaj pe care noul Symbol il conserva si care il plaseaza in fruntea segmentului este volumul portbagajului - 510 litri.
La capitolul siguranta activa si pasiva, inca de la primul nivel de echipare, noul Symbol poate fi dotat cu ABS, airbag sofer si pasager, centuri de siguranta cu limitator de efort integrat pentru locurile din fata.
Motorizarile disponibile pe noul Symbol sunt 1,4 8V 75 CP, 1,4 16V 98 CP, 1,4 16V 98 CP (cutie automata) - benzina si Diesel: 1,5 dCi 65 CP, 1,5 dCi 80 CP. Pretul de intrare in gama pentru noul Symbol este de 7.159 euro (fara taxe) respectiv 8.605 euro cu toate taxele.
Din 1999, anul lansarii modelului Symbol, s-au vandut peste 500.000 unitati in intreaga lume. In Romania, Symbol a inregistrat vanzari de peste 33.500 unitati de la lansarea modelului, in 2001.
In 2005 au fost comercializate in Romania 12.287 de masini Renault Clio. De asemenea, Clio a fost cel mai vandut autoturism din import in luna februarie, cand au fost comercializate 762 unitati, urmat de modele precum Skoda Octavia Tour cu 378 unitati vandute, Skoda Octavia (324), Opel Astra Classic (312), Renault Megane (278), Skoda Fabia (257), Hyundai Accent (256), VW Passat (234), VW Golf (233) si Ford Focus (223), conform statisticilor Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile.
Renault Nissan Romania a vandut in 2005 pe piata romaneasca 23.865 de autoturisme si vehicule utilitare Renault si 2.127 de autovehicule Nissan.