Piata romaneasca de evaluare a depasit anul trecut 25 milioane euro

Miercuri, 20 Februarie 2008, ora 13:42
969 citiri
Piata romaneasca de evaluare a depasit anul trecut 25 milioane euro

Piata romaneasca de evaluare a depasit 25 milioane euro in 2007 si va inregistra anul acesta o crestere cu circa 20% pana la 30 milioane euro, a anuntat presedintele Asociatiei Nationale a Evaluatorilor din Romania (ANEVAR), Adrian Vascu."Din informatiile primite de la membrii nostri, piata pe care am activat in 2007 a crescut foarte mult, depasind cifra de 25 milioane euro, in special pe fondul dezvoltarii sectorului imobiliar. Pentru 2008, preconizam o crestere totala a valorii volumului activitatii membrilor ANEVAR la o cifra de30 milioane euro", a declarat Adrian Vascu.


Analiza ANEVAR a relevat faptul ca aproximativ 70% din totalul cifrei de afaceri a pietei de evaluare a fost reprezentata de evaluarile de proprietati imobiliare, iar restul de 30% este impartit intre evaluarile de companii cu 15%, evaluarile de bunuri mobile cu 9% si evaluarile de active financiare cu 6%.


Pentru anul 2008 este posibil ca raportul dintre serviciile de evaluare sa sufere anumite modificari, balanta inclinand spre o crestere a evaluarilor de companii.


Vicepresedintele ANEVAR, Speranta Munteanu, a declarat ca IMM-urile constituie baza activitatii de evaluare desfasurata de membrii asociatiei. Aceasta a mai precizat ca intre valoarea evaluata si pretul ulterior de achizitie pot exista diferente de plus/minus 20%.


Anevar reprezinta peste 6.000 de membri titulari, persoane fizice si 237 de companii, in calitate de membrii asociati.