Patronatele britanice fac presiuni pentru deschiderea pietei muncii pentru romani

Marti, 31 Octombrie 2006, ora 09:47
980 citiri

Ministrul roman de externe, Mihai-Razvan Ungureanu, a declarat luni, ca informatia oficiala privind numarul permiselor de munca pentru muncitori romani necalificati, de 20 de mii, nu s-a schimbat si ca patronatele britanice fac presiuni pentru deschiderea pietei muncii pentru romani.Ministrul de externe - aflat intr-o vizita de lucru in Marea Britanie - a declarat ca "informatia oficiala este de 20 de mii" de permise de munca pe an pentru muncitorii necalificati, contrar informatiilor aparute duminica in presa britanica.

Potrivit The Sunday Times, ministrul britanic de interne, John Reid a fost nevoit insa sa dea inapoi cu planurile sale de a pune la dispozitie 20.000 de permise de munca pentru imigrantii romani si bulgari necalificati. El intentiona sa-i oblige pe angajatorii din sectorul agroalimentar sa inlocuiasca personalul care provine din tari ce nu sunt membre ale Uniunii Europene cu muncitori din Romania si Bulgaria. In felul acesta, Londra putea acorda 10.000 de permise de munca pentru romani si bulgari. Cum angajatorii nu au fost de acord cu aceasta masura, Marea Britanie s-ar putea vedea in situatia in care sa nu poata acorda numarul promis de permise cetatenilor din cele doua noi state UE.

Ungureanu sustine ca exista o presiune a patronatelor asupra executivului britanic pentru a relaxa accesul pe piata muncii din Regatul Unit si a desfiinta restrictiile pentru romani si bulgari. "Exista deficit de forta de munca in anumite domenii si se prefera muncitori din statele UE celor din tarile nemembre", a spus ministrul de externe, fara a putea preciza care sunt domeniile in care se manifesta acest deficit de forta de munca.

Seful diplomatiei romane a vorbit cu autoritatile de la Londra despre efectul politic al deciziilor Marii Britanii de a limita accesul romanilor pe piata muncii, dar a asigurat ca nu se pune problema unor contramasuri din partea Romaniei. "Suntem convinsi ca evaluarea situatiei, dupa 12 luni, va fi una pozitiva si ca restrictiile vor fi indepartate. Piata muncii britanica este complet libera pentru forta de munca inalt calificata si pentru studenti, in plus, interesul romanilor pentru Marea Britanie este destul de indepartat", a mai spus Ungureanu, adaugand ca, in plus, "rezervorul de acasa este gol".

In acest context, ministrul roman de externe a reiterat dorinta Romaniei de a se implica in crearea - alaturi de Spania - a unei politici de imigratie europeana. "Suntem deja intr-o lipsa acuta de forta de munca in anumite regiuni ale tarii - in conditiile in care 1,5 milioane de romani muncesc in afara granitelor -, o resimtim acut si vrem sa gasim un mod de tratare europeana a acestei probleme, astfel incat imigratia sa aiba un sens economic si politic", a explicat ministrul Ungureanu.

Aflat in vizita in Marea Britanie, seful diplomatiei romane a discutat cu autoritatile britanice despre dimensiunea europeana a Marii Negre, dar si despre Tratatul constitutional. Ungureanu a avut intalniri cu Margaret Beckett, secretar de stat pentru afaceri externe, o intrevedere cu Geoff Hoon, ministru pentru Europa, urmand sa-i intalneasca pe liderii opozitiei: William Hague, secretar de stat pentru afaceri externe in Shadow Cabinet, si Michael Howard, fost lider al Partidului Conservator, membru al Camerei Comunelor.

NewsIn