Nici Finlanda nu ne vrea in Schengen

Joi, 20 Ianuarie 2011, ora 23:43
1302 citiri
Nici Finlanda nu ne vrea in Schengen

Finlanda s-a raliat Germaniei si Frantei si a refuzat, la randul sau, intrarea Romaniei si Bulgariei in spatiul Schengen de libera circulatie a persoanelor in cadrul UE, a declarat joi un purtator de cuvant al Guvernului finlandez, potrivit Mediafax. 

"Aceasta pozitie oficiala a fost decisa saptamana trecuta de comitetul pentru afaceri europene", care reuneste ministrii finlandezi din domeniul respectiv, a declarat pentru AFP Mikko Norros, purtatorul de cuvant al cabinetului premierului.

Norros a precizat ca se prevazuse ca decizia sa fie anuntata in cursul vizitei pe care ministrul francez pentru Afaceri Europene, Laurent Wauquiez, a efectuat-o joi la Helsinki.

Intr-o conferinta de presa comuna cu ministrul finlandez pentru Afaceri Europene si Imigratie, Astrid Thors, Wauquiez a subliniat ca aderarea Romaniei si Bulgariei la spatiul Schengen va avea efecte asupra securitatii Europei.

Thors a declarat, la randul sau, ca cele doua tari au inregistrat progrese dar ca mai trebuie luate "masuri concrete pentru consolidarea luptei impotriva criminalitatii si coruptiei". 

#romania, #finlanda, #schengen, #aderare , #Romania