Johan Gabriel (RBS): Nu cautam activ sa vindem sucursala din Romania

Joi, 09 Septembrie 2010, ora 14:19
1437 citiri
Johan Gabriel (RBS): Nu cautam activ sa vindem sucursala din Romania

RBS Group nu cauta in mod activ sa vanda sucursala din Romania, desi aceasta este inca in afara afacerilor de baza ale grupului, a declarat joi CEO RBS Romania, Johan Gabriels, potrivit NewsIn.

"Suntem inca in afara afacerilor principale, dar nu cautam activ sa vindem aceasta afacere", a spus Johan Gabriels.

Acesta a explicat ca, imediat dupa preluarea bancii, sucursala din Romania a ramas in afara afacerilor principale, dar ca nu a existat o tranzactie pentru ca pretul primit nu a fost cel dorit.

Johan Gabriels a mai declarat ca sarcina lui este sa creasca valoarea afacerilor din Romania cu cel putin 30% in urmatorii ani.

"Noi putem creste valoarea. Acesta a fost motivul pentru care am facut schimbari in strategie. Acum, sarcina mea este sa implementam aceasta strategie in urmatorii ani", a precizat Gabriels.

#rbs actiuni valoare romania , #Romania