Grupul de lucru Schengen discuta situatia Romaniei

Joi, 13 Ianuarie 2011, ora 22:20
1262 citiri
Grupul de lucru Schengen discuta situatia Romaniei

Expertii grupului de lucru Schengen (Sch-Eval) discuta, vineri, raportul final in care sunt incluse concluzii in urma vizitelor de evaluare facute in Romania si Bulgaria, referitoare la stadiul pregatirii celor doua tari in procesul de aderare la Spatiul Schengen, potrivit Mediafax. 

In sedinta de vineri, expertii europeni vor discuta rezultatele ultimei vizite de evaluare facute in Romania in decembrie, privind implementarea SIS/SIRENE, tragand astfel o linie privind progresele si gradul de pregatire al tarii noastre. Aceleasi teme vor fi dezbatute si in ceea ce priveste Bulgaria.

Discutia de la Bruxelles va avea loc in jurul pranzului, aceasta fiind urmata de o reuniune finala in 28 ianuarie, cand se vor adopta rapoartele privind Romania si Bulgaria.

Sedinta va fi deschisa de reprezentantul presedintiei ungare a UE, dupa care membrii grupului de evaluare isi vor prezenta, pe rand, concluziile privind rapoartele vizate.

La finalul dezbaterilor, cei de fata isi vor exprima opiniile si intentiile privind votul politic ce urmeaza sa fie exprimat de fiecare tara in parte.

Evaluarea privind sistemul informatic, ultima inainte de termenul stabilit pentru aderarea Romaniei la Schengen, a avut loc in perioada 6-10 decembrie si a vizat indeplinirea standardelor in domeniul SIS/SIRENE de catre structurile cu competente in domeniu.

Expertii Schengen au facut vizite la Centrul National SIS, Biroul SIRENE, Sectia 1 Politie Bucuresti, Aeroportul International "Henri Coanda" Otopeni, Inspectoratul Judetean de Politie Arges, Inspectoratul Judetean de Politie Iasi si Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni.

Seful Departamentului Schengen din MAI, Marian Tutilescu, declara, la finalul vizitei, ca exista semnale ca rezultatele sunt pozitive, adaugand ca indeplinirea conditiilor tehnice reprezinta un atu pentru aderare.

In ciuda semnalelor pozitive pe parte tehnica, in luna noiembrie Olanda si Franta au conditionat aderarea Romaniei si Bulgariei la Schengen de progresele realizate in cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare, respectiv in domeniile coruptiei si crimei organizate.

In decembrie, Franta si Germania au cerut Uniunii Europene sa amane aderarea Romaniei si Bulgariei la Spatiul Schengen, spunand ca intrarea celor doua tari intr-un spatiu de circulatie fara vize este prematura. Cele doua state vor garantii ca aceste tari "vor pune capat coruptiei si criminalitatii organizate si ca frontierele lor vor fi pazite".

Seful diplomatiei ungare, Janos Martonyi, declara, in 10 ianuarie, la Paris, ca presedintia ungara a Uniunii Europene va face tot posibilul pentru integrarea Romaniei si Bulgariei in Spatiul Schengen conform "promisiunii" sale, in pofida opozitiei Frantei si Germaniei.

"Exista o prioritate. Si aceasta este extinderea zonei Schengen la Bulgaria si Romania", declara intr-o conferinta de presa Martonyi, venit la Paris pentru a prezida o ceremonie pentru inceputul presedintiei ungare, in prezenta ministrului francez al Afacerilor Europene, Laurent Wauquiez.

"Este o situatie care necesita flexibilitate, abilitate diplomatica din partea presedintiei" ungare a UE, a recunoscut Martonyi, dand asigurari ca va depune eforturi pentru a gasi un compromis.

Conform ministrului, conditiile pentru aderarea la Schengen sunt indeplinite de Romania, potrivit Comisiei Europene, si mai raman doar "cateva probleme" pentru Bulgaria.

Luna martie 2011 a fost data stabilita pentru aderarea Romaniei si Bulgariei la Schengen, dar reticentele unor tari vest-europene si informatiile potrivit carora Bulgaria ar intampina probleme in controlarea granitei au facut putin probabila respectarea acestei date.

De altfel, mai multi diplomati europeni declarau in 7 ianuarie, la Bruxelles, ca Romania si Bulgaria nu se vor integra in Spatiul Schengen la sfarsitul lui martie, asa cum sperau liderii lor, deoarece raportul de evaluare privind controlul frontierelor bulgare este "negativ".

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#schengen, #romania, #evaluare, #bulgaria, #aderare , #Romania