Ziua Frantei: Francois Hollande a dat startul paradei militare, la care asista mii de oameni Foto

Duminica, 14 Iulie 2013, ora 13:39
1393 citiri
Ziua Frantei: Francois Hollande a dat startul paradei militare, la care asista mii de oameni Foto

Parada militara de Ziua Nationala a inceput duminica la ora 10.00 (11.00, ora Romaniei) pe Bulevardul Champs Elysees din Paris, in prezenta a mii de persoane.

Cu ocazia Zilei Nationale, Franta incearca sa reafirme eficienta fortelor militare si rolul acestora pe scena internationala, relateaza ziarul Le Monde.

Presedintele François Hollande a deschis parada la bordul vehiculului de comanda. Politicianul socialist, criticat pentru starea economiei tarii si a carui popularitate este in scadere vertiginoasa, a trecut in revista trupele incepand de la Arcul de Triumf si continuand pe Bulevardul Champs Elysees.

Parada a fost initiata de aproximativ 60 de militari din Mali care au defilat alaturi de colegii din unitatile franceze care au participat la operatiunile din acest stat african. La parada asista si secretarul general ONU, Ban Ki-moon, presedintele interimar al Mali, Dioncounda Traore, si oficiali guvernamentali din 13 tari africane.

François Hollande va respecta traditia acordarii unui interviu televizat de la Palatul Elysee, urmand sa prezinte starea natiunii dupa primele 14 luni de mandat. Confruntat cu o situatie economica si sociala preocupanta, Hollande va incerca sa demonstreze ca va continua combaterea somajului; de asemenea, va vorbi despre situatia din Egipt, Siria si Tunisia.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#Hollande ziua Frantei, #Hollande festivitati ziua Frantei, #ziua Frantei 2013 , #Romania