Eurostat: Romania, pe primul loc in UE la numarul de decese care puteau fi evitate

Vineri, 29 Iunie 2018, ora 11:22
2952 citiri
Eurostat: Romania, pe primul loc in UE la numarul de decese care puteau fi evitate
Foto: CC0 Creative Commons

Romania era in 2015 pe primul loc la procentul deceselor care ar fi putut fi evitate tinand cont de cunostintele si tehnologia medicala, in timp ce la nivelul Uniunii Europene 33,1% din totalul deceselor ar putea fi considerate premature, arata datele publicate vineri de Oficiul european de Statistica (Eurostat).

In 2015, cel mai ridicat procent al deceselor care ar fi putut fi evitate era inregistrat in Romania (48,6%), Letonia (47,5%), Lituania (47%) si Slovacia (44,2%), iar cel mai scazut era in Franta (23,6%), Belgia (26%), Danemarca (26,6%), Olanda (28,1%) si Polonia (29,9%).

In 2015, au murit in UE 1,7 milioane de persoane cu varsta sub 75 de ani. Dintre acestia, peste 570.000 (sau 33,1% din totalul deceselor) ar putea fi considerate premature, adica unul din trei decese ar fi putut fi evitate tinand cont de cunostintele si tehnologia medicala.

Atacurile de cord (mai mult de 180.500 de decese care ar fi putut fi evitate, sau 32% din totalul deceselor care ar putea fi considerate premature la persoanele cu varsta sub 75 de ani) reprezinta cel mai ridicat procent de potentiale decese premature in UE. Ele sunt urmate de atacurile cerebrale (mai mult de 89.600 de decese, sau 16%), cancer colorectal (mai mult de 66.800 de decese, sau 12%), cancer de san (aproximativ 49.900 de decese, sau 9%), hipertensiune (30.400 de decese, sau 5%) si pneumonie (aproape 26,000 de decese, sau 5%) .

#dece Romania, #decese evitate Romania, #Eurostat decese Romania , #Romania