Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Esentialul: puterea de cumparare

Esentialul: puterea de cumparare

Ar putea exista o tentatie: aceea de a considera ca nu bogatii sint cei care se tem de preturile in crestere. Dar citi oameni sint bogati in Romania de astazi si pe ce baza am putea sa stabilim cine e bogat si cine nu este?

Sint intrebari pe care le-am auzit de multe

ori in anii din urma. Niciodata insa n-a dat cineva un raspuns la aceste

intrebari. Nici Institutul National de Statistica nu ne-a dat vreun indiciu in

acest sens.

 

Pe bogati nu-i numara nimeni

 

Un cunoscut om de afaceri s-a apucat sa

schiteze cindva, intr-un interviu, o definitie. Era insa in exclusivitate

emotionala si deci fara nici o valoare sociologica. El se destainuia

reporterului ca in clipa in care, intrind intr-un restaurant, s-a uitat la ce ar

putea minca fara sa-l intereseze preturile… a inteles ca a ajuns bogat. Poate

ca un astfel de punct de vedere nu-i tocmai lipsit de semnificatie. Deducind de

aici ca exista oameni pe care ii intereseaza ce pun in cosul lor de consum, si

nu cit costa acest cos.

 

Dar aceasta realitate poate fi proprie

numai rentierilor. Bogatii care muncesc, fiind implicati in afaceri – si, prin

urmare, nevoiti sa cumpere forta de munca, sa se aprovizioneze pentru

activitatea de productie, sa faca achizitii cu caracter investitional – sint

cei dintii care se tem de inflatie. Pentru ca ei fac cumparaturi in stil mare

si preturile in crestere le umfla costurile de productie.

 

Chiar si bogatii care fac inflatie, umflind

artificial preturile de vinzare, cind ajung s-o suporte, caci si ei devin

vrind-nevrind cumparatori, se infricoseaza. Fiindca una e sa platesti o masa la

restaurant, chiar avind mai multi invitati, si cu totul alta sa faci

cumparaturi pentru productia unei fabrici sau chiar a unui restaurant si, cum

nu in putine cazuri am vazut oameni de afaceri care au ajuns la faliment din

cauza scumpirii materiilor prime, cum sa nu se teama bogatii de inflatie?

 

Sigur, exista si un pol opus. De  inflatie se tem mai ales saracii. Dar pe ei

cum ii numaram? Stim citi sint? Avem criterii 

sa-i definim?

 

Obsesia evadarii din saracie

 

Prin anii ’60, la inceputul lor, un mare

economist american, Paul A. Samuelson, gindea ca, daca o familie, din venitul

total, reuseste sa cheltuiasca pentru o hrana consistenta mai putin de o

treime, indeplineste conditia evadarii din saracie. Pentru ca oricit de mare ar

fi pofta de consum a familiei, dincolo de cerintele cosului alimentar, trei

sferturi din venit ii vor ajunge ca sa-si achite celelalte facturi.

 

Asadar, de aici in jos incepea saracia. Dar

daca familia trebuia sa-si procure si o locuinta? Desigur, lucrurile incepeau

sa se complice. Daca din cele trei sferturi ramase din venit, dupa ce a

rezolvat cu factura alimentara, familia putea sa-si plateasca si rata la banca

pentru casa, totul era in ordine. Sa platesti 20-30 de ani un credit nu-i deloc

usor. In schimb, e constrins timpul sa alerge repede. Primesti casa imediat si

platesti o viata. E mai bine decit sa patimesti o viata, economisind, si sa-ti

cumperi casa abia cind esti batrin. Se recurge aici la impartirea poverii:

banca plateste casa si familia plateste consumul din venituri curente.

 

Dar sa vedem ce inseamna astazi impartirea

poverii cheltuielilor. Atunci, in anii ’60, cind Samuelson isi lansa judecata

despre granita dintre saracie si clasa de mijloc, lumea nu fusese inca ravasita

de marile crize energetice. Barilul de petrol costa citiva dolari. Asa ca

socoteala facuta de economistul american putea sa aiba acoperire in realitatea

acelui timp. O familie care isi asigura hrana doar cu o treime din venit, in

conditii cantitative si calitative optime, avea toate motivele sa spere in

general – si nu doar in privinta cosului alimentar – la evadarea din saracie.

 

Nu-i totul salariul mediu

 

Astazi insa, lucrurile nu mai sint atit de

simple. Lumina si caldura se scumpesc fara incetare. Mai degraba am putea sa

socotim ca unei familii ii va fi greu sa aspire la o bunastare decenta daca

nu-si acopera cu cel mult o treime din venit toate cheltuielile pentru

intretinerea locuintei. Cu atit mai mult, in aceste conditii, confortul e tot

mai greu de asigurat fara credite bancare. Mai cu seama casa. Citi romani isi

permit sa-si faca insa o casa din venituri curente sau din propriile economii?

Sau citi romani isi permit sa-si faca o casa cu credit de la banca?

 

De fapt, puterea de cumparare conteaza. Si

conteaza avutia familiei. Pentru ca, fara casa, nu cu 300 de euro pe luna, cit

e acum salariul mediu in Romania, ci cu 500 de euro tot sarac esti. Dar cu o

gospodarie sanatoasa, cu vaci cu lapte, cu pasari, cu legume in gradina nu vei

fi decit rareori sarac.

 

Sint, in Rominia la inceput de secol XXI,

si cocioabe, si oameni in mizerie, si familii care n-au nici o sansa, oricit de

mica, sa primeasca de la vreo banca nu un credit pentru o casa, ci macar un

credit de consum cu care sa-si imbunatateasca viata de zi cu zi.

 

E un fapt cert: nicaieri in zonele "cu

umbra" nu vin bancile sa deschida umbrele si sa-i apere pe oamenii saraci

de vremea rea. Nu-i asta rostul bancilor. Important insa e altceva: ca la

interferenta zonelor luminoase, aflate in extindere, cu cele intunecate, e tot

mai mare sansa bunastarii.

 

Aici, in aceste zone – care, departe de a

fi inchise, sint deschise, in sensul ca multi saraci sint absorbiti in clasa de

mijloc – cresc posibilitatile pentru nenumarate familii ca din veniturile

curente sa-si finanteze in buna parte cheltuielile curente, in timp ce banii

pentru case si pentru bunuri de folosinta indelungata sa-i imprumute de la

banci.

 

"Cum", si nu "Cind",

aceasta-i intrebarea...

 

Nu traim doar ca sa consumam. Dar consumam

ca sa traim. Iar ca sa putem consuma, tinind seama de nevoi, de placeri si de

capricii, ca doar oameni sintem, sint cerute doua conditii. Ambele esentiale.

 

Prima: sa cistigam bani. Desigur, bani

sanatosi, scosi din munca performanta, cu care sa acoperim cererea de consum.

 

A doua: sa gasim pe piata o oferta

indestulatoare, desigur diversificata. Oferta care sa corespunda cererii

noastre de consum.

 

Fara cele doua conditii, care sa fie

indeplinite simultan, cercul consumului nu se inchide. Putem sa avem bani,

chiar foarte multi, dar sa raminem cu ei in buzunar (sau in contul de la banca)

daca oferta pietei este neindestulatoare. Sau necorespunzatoare structural si

calitativ.

 

Un lucru e cert: romanii, cu exceptia unor

categorii instarite, inca nu traiesc bine. Iar clasa de mijloc, de care

societatea romaneasca are nevoie ca de aer, e abia in formare. Mai avem de

asteptat pina cind clasa de mijloc va fi, pentru economia noastra, un motor

performant care s-o impinga inainte.

 

Cind vom trai altfel? Nu stiu! De altfel,

nici nu cred ca aceasta e intrebarea: "Cind?". Ci cu totul alta:

"Cum?". E imposibil astazi sa prezicem cu exactitate nu ziua sau

luna, ci macar anul in care vom trece pragul catre un alt nivel de viata,

adaptat standardelor moderne. In schimb, e posibil sa invatam temeinic cum sa

ne grabim, chiar daca incet, ca sa prindem trenul bunastarii. Prima conditie

fiind incetinirea inflatiei. Puterea de cumparare, in tara, creste pe masura ce

scade inflatia.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 1320 ori