Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Economia Romaniei va stagna in 2010

Economia Romaniei va stagna in 2010

Economiile Romaniei, Bulgariei si Ungariei vor stagna in 2010, iar tarile baltice vor ramane in recesiune, dar toate statele Europei Centrale si de Est vor reveni la crestere in 2011, desi redresarea va fi lenta, potrivit Institutului pentru Studii Economice Internationale din Viena. 

In 2011, Romania va consemna un avans economic de 3%, urmat de o crestere de 4% in 2012, estimeaza institutul, citat de Mediafax.

In Bulgaria si Ungaria, cresterea economica ar urma sa fie de 3% in 2011 si 3,5% anul urmator.


Polonia va consemna in acest an un avans de 2,5%, urmat de 3% in 2011 si 3,4% in 2012.


Pentru Cehia, institutul prognozeaza un ritm de dezvoltare de 1% in 2010, de 2,6% anul viitor si 3,5% in 2012.


Estonia, Letonia si Lituania vor ramane in acest an in recesiune, cu scaderi ale PIB de 1,5%, 4,5%, respectiv 3%.


In 2011, cele trei state vor consemna cresteri ale PIB de 2%, 1%, respectiv 2%, urmate de avansuri de 4%, 2% si 3% un an mai tarziu.


La nivelul primelor zece state nou intrate in UE este asteptata o crestere economica de numai 1% in 2010, dupa declinul mediu de 3,6% consemnat in 2009.


Institutul noteaza ca declinul relativ moderat al PIB-ului din regiune reflecta ponderea mare a economiei Poloniei, singurul stat din Uniunea Europeana care a inregistrat crestere economica in 2009.


Rate pozitive de crestere au mai consemnat, in 2009, Albania si Kazahstanul.


Recuperarea decalajelor economice a fost intrerupta


In majoritatea statelor din regiune, procesul de recuperare a decalajelor economice a fost intrerupt, in special in tarile baltice, unde economiile au regresat cu cativa ani, mai mult decat Rusia si Ucraina.


La nivelul UE 15 (statele membre mai vechi ale Uniunii) si UE 27, institutul prognozeaza o crestere economica de 0,7% in acest an si 1,7% in 2011.


Cea mai evidenta reactie la criza a economiilor analizate a fost reducerea radicala a stocurilor si, in legatura stransa cu aceasta, majorarea semnificativa a exporturilor nete, a caror contractie a fost sub cea a importurilor.


Acest fapt, corelat cu scaderea profiturilor companiilor straine cu activitati in regiune, a dus la reducerea semnificativa a deficitelor de cont curent, se mai arata in studiu.


Majoritatea statelor au depasit cea mai grava perioada a crizei la sfarsitul anului 2009, iar cei mai importanti indicatori sugereaza o redresare modesta.


Evolutia pozitiva a economiei Poloniei va sustine si in acest an media cresterii economice din statele noi membre ale UE.


Studiul mai noteaza ca, pe langa tarile Baltice, rate negative de crestere vor inregistra si Croatia, Bosnia si Herzegovina si Muntenegru.


In schimb, Rusia si Ucraina vor reveni la crestere din 2010, cu rate de 3,4%, respectiv 3%, care se vor accelera in urmatorii doi ani.


Redresarea comertului mondial, preconditia refacerii economice in ECE Potrivit institutului, principala preconditie pentru refacerea economica din Europa Centrala si de Est este redresarea comertului mondial, inclusiv cresterea cererii de importuri in regiune.


Intre factorii negativi sunt mentionati cresterea lenta a consumului privat, in conditiile in care somajul se va agrava si va atinge, probabil, un maxim in 2010, urmand sa revina, lent, la nivelul anterior crizei.


Alte riscuri sunt un eventual deficit de finantare pentru companii, odata cu accelerarea activitatilor economice, retragerea masurilor de stimulare si necesitatea de echilibrare a bugetelor, care ar putea incetini redresarea.


Principalul risc, asociat cu problemele financiare din Grecia, este considerat amanarea extinderii zonei euro, care ar afecta strategiile pe termen mediu statelor noi membre ale UE. 



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1313 ori
Citeste mai multe despreeconomie romania stagnare