Corlatean: Romania vrea investitori din Israel la proiectele economice romanesti

Joi, 11 Octombrie 2012, ora 08:49
1608 citiri
Corlatean: Romania vrea investitori din Israel la proiectele economice romanesti

Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlatean, a avut, marti, cu ocazia vizitei oficiale in Israel, o intrevedere cu ministrului israelian pentru energie si resurse de apa, Uzi Landau, context in care s-a aratat interesat de participarea companiilor din acest stat la proiectele economice din Romania.

"Ministrul roman de Externe a evidentiat in discutiile cu interlocutorul israelian importanta intensificarii cooperarii in domeniul economic dintre Romania si Statul Israel si a exprimat interesul pentru participarea companiilor israeliene la proiecte economice din Romania, in derulare sau care urmeaza a fi demarate. In acest sens, a inmanat ministrului pentru energie si resurse de apa, Uzi Landau, precum si omologului israelian, Avigdor Lieberman, un aide-memoire care contine o lista de obiective economice avute in vedere de Guvernul Romaniei. Titus Corlatean a invitat institutiile israeliene de cercetare sa participe si la dezvoltarea proiectului Extreme Light Infrastructure (ELI) de la Magurele", se arata intr-un comunicat al MAE.

Potrivit sursei citate, ministrul roman a subliniat in discutia cu ministrul Landau potentialul proiectului ELI si aplicatiile sale in domeniul energetic, convenind cu acesta lansarea unei cooperari exploratorii cu Academia de Stiinte din Israel.

De asemenea, in cadrul discutiilor dintre cei doi demnitari, au fost identificate arii complementare de cooperare in domeniul energiilor regenerabile si al administrarii resurselor de apa. Astfel, ministrul Corlatean a mentionat expertiza romaneasca in domeniu si proiectele de cooperare in utilizarea energiilor eoliana si solara, care ar putea beneficia de investitii israeliene. In paralel, oficialul israelian a relevat posibilitati de colaborare in administrarea apelor reziduale si in domeniul combaterii secetei.

Tematica consultarilor dintre ministrul roman si ministrul israelian pentru energie si resurse de apa a inclus si aspecte relevante care decurg din negocierile pe problematica apei in cadrul Procesului de Pace din Orientul Mijlociu, atat in ceea ce priveste exploatarea directa a resurselor de apa, cat si proiecte sustinute de state terte care sa conecteze segmentul de distribuire egala a resurselor de apa cu cel al negocierilor politice.

#investitori Israel proiecte Romania, #Titus Corl ean investitii Israel , #Romania