CE va decide pana la sfarsitul lui 2008 daca va prelungi cu un an programul SAPARD pentru Romania

Miercuri, 05 Noiembrie 2008, ora 14:36
1376 citiri
CE va decide pana la sfarsitul lui 2008 daca va prelungi cu un an programul SAPARD pentru Romania

Comisarul european pentru agricultura Mariann Fischer Boel a avut "o discutie tehnica" marti, dar nu a luat nici o decizie privind prelungirea cu un an a platilor SAPARD pentru Romania, asteptand rezultatele auditului in curs,a declarat miercuri pentru NewsIn purtatorul de cuvant al CE,Michael Mann. "Nu ma astept ca o decizie de prelungire a programului SAPARD sa fie luata inainte de sfarsitul anului. Ea va depinde, fireste, de rezultatele auditului independent din aceasta luna", a spus Michael Mann.


Mariann Fischer Boel a avut marti "o discutie tehnica" dar nu a luat nici o decizie privind prelungirea programului cu inca un an, a adaugat purtatorul de cuvant.


Prelungirea programului de preaderare SAPARD, initiat in 2000 si care ar urma sa expire la sfarsitul acestui an, ar permite Romaniei sa nu piarda cele cateva zeci de milioane de euro care ar mai putea fi rambursate din bugetul comunitar.


Comisia Europeana a decis sa suspende platile SAPARD in urma unei misiuni de audit ce a avut loc in prima jumatate a lunii iunie si care a constatat deficiente in sistemul de control legat de autorizarea platilor catre beneficiarii finali.


Directorul general al Agentiei de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP), Laszlo Klarik, agentie care gestioneaza fondurile SAPARD in Romania,  si-a dat demisia luna trecuta in urma acestei masuri CE .


Reluarea platilor nu poate fi facuta decat daca auditul independent solicitat de CE si care urma sa aiba loc luna aceasta se dovedeste a fi pozitiv. Autoritatile romane au dat insa asigurari ca beneficiarii isi vor primi banii, platile fiind deja suportate din bugetul de stat .


"Credem ca vom reusi sa obtinem prelungirea termenului pentru plata proiectelor SAPARD, in caz contrar, vom suporta platile din bugetul de stat", a declarat secretarul de stat din Ministerul agriculturii si dezvoltarii rurale, Cornelia Mihai.


Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit a reluat la 3 octombrie platile catre 600 de beneficiari ai programului SAPARD, plati care s-au ridicat la 72 de milioane de euro, potrivit directorului interimar al APDRP, Sorin Radu.


APDRP a primit confirmarea din partea Fondului National din cadrul Ministerului Finantelor pentru reluarea platilor prin programul SAPARD in urma cu trei saptamani. Fondul National a solicitat APDRP respectarea unor conditii legate de verificarea de catre Agentia de Plati a tuturor cererilor de plata aflate in sistem, conform noilor manuale de procedura consolidata.



Termenul-limita de depunere a cererilor de plata pentru pro­iectele SAPARD, demarat in anul 2000, a expirat la 31 octombrie, iar APDRP trebuie sa prezinte deconturile finale pana la 15 noiembrie, pentru ca proiectele sa fie rambursate din bugetul comunitar.


Confruntati cu un numar mare de proiecte, reprezentantii APDRP au anuntat, la sfarsitul lunii noiembrie 2006, ca au solicitat Comisiei Europene prelungirea cu doi ani a termenului de efectuare a platilor, fiind in imposibilitatea de a finaliza platile aferente anului 2004. Regula programului SAPARD spune ca platile aferente anumitor proiecte trebuie facute in maxim doi ani de la contractarea acestora.