Ce spune presa internationala despre amanarea deciziei CCR privind referendumul

Vineri, 03 August 2012, ora 09:35
1541 citiri
Ce spune presa internationala despre amanarea deciziei CCR privind referendumul

Amanarea pana la 12 septembrie a unei decizii din partea Curtii Constitutionale cu privire la validarea rezultatului referendumului privind suspendarea presedintelui Romaniei prelungeste criza politica si poate avea efecte asupra economiei, comenteaza joi si vineri o serie de publicatii influente.

"Curtea (Constitutionala) din Romania il lasa suspendat pe presedinte", titreaza Financial Times, apreciind ca "decizia prelungeste incertitudinea politica din aceasta tara balcanica, in urma unei lupte pentru putere intre Guvern si presedinte care a provocat ingrijorari la nivel international cu privire la democratie".

"Hotararea Curtii reprezinta un impuls pentru coalitia guvernamentala de stanga, aflata la putere din mai, condusa de premierul Victor Ponta, si aliatul sau, presedintele interimar Crin Antonescu", apreciaza editorul pentru Europa de Est Neil Buckley in acest articol.

FT este de parere ca aceasta amanare reprezinta totodata o "piedica pentru investitori, care sperau ca criza politica a fost solutionata in urma neatingerii pragului de validare a refrendumului de duminica, chiar daca 88 la suta dintre alegatorii prezenti la vot au spus ca Basescu trebuie sa plece". Anterior, incertitudinea a scazut valoarea leului in raport cu euro si dolarul, mai noteaza publicatia.

The Economist se intreaba daca Basescu va ramane in functie, intr-un material intitulat "Lupta intre Basescu si Ponta continua", in care apreciaza ca "Ponta are un apetit redus pentru coabitare", amintind ca "manevrele coalitiei (guvernamentale) de a scapa de Basescu au alarmat celelalte state UE", iar "economia Romaniei ramane fragila".

"Curtea (Constitutionala) amana decizia cu privire la rezultatul referendumului", anunta si postul paneuropean de televiziune Euronews, care apreciaza ca disensiunile cu privire la aceasta consultare - in care majoritatea alegatorilor care au votat vor ca Basescu sa plece, dar a caror prezenta nu a atins pragul necesar pentru a-l demite - vor continua inca o luna.

Membrii Guvernului de stanga, care au lansat procedura de destituire impotriva presedintelui conservator, refuza sa accepte rezultatul, precizeaza postul, dorind acum ca CC sa utilizeze "alte date cu privire la populatie, in speranta ca acest lucru va spori prezenta (la urne) si va inclina rezultatul in favoarea lor".

Amanarea luarii unei decizii asupra validitatii referendumului de destituire a presedintelui "prelungeste criza care pune la incercare tanara democratie din fostul membru al blocului sovietic", comenteaza Wall Street Journal.

Despre "prelungirea crizei care zguduie tara de peste o luna" scrie si publicatia franceza Les Echos in editia electronica, int-un material intitulat "Romania ramane in incertitudine cu privire la destituirea presedintelui".

"O speranta pentru Victor Ponta?", titreaza publicatia L'Humanite, care scrie ca "referendumul ar fi urmat sa fie invalidat din cauza slabei mobilizari pentru atingerea pragului de 50%", dar "s-a soldat cu o victorie pentru premierul de centru-stanga din cadrul USL Victor Ponta, avand in vedere ca 87% dintre votantii prezenti (la urne) si-au exprimat dorinta ca Basescu sa plece de la putere".

"CC va fi, deci, susceptibila, pana la urma, sa valideze referendumul, dupa aparitia rezultatelor unei anchete care va incerca sa deznoade firele acestui razboi al datelor electorale", comenteaza publicatia.

"Toate aceste rasturnari de situatie nu ajuta la aplanarea tensiunilor interne, intr-o tara care a fost afectata puternic de involutiile din zona euro si care traverseaza o perioada de seceta ce afecteaza puternic productia agricola", conchide publicatia.

"Curtea Constitutionala a amanat pana in septembrie luarea unei decizii privind validarea referendumului pe tema destituirii presedintelui, o manevra care va prelungi criza politica din Romania. Datele oficiale arata ca prezenta la urne in referendumul de duminica nu a atins pragul necesar. Joi, Curtea Constitutionala a amanat decizia privind validarea plebiscitului pana pe 12 septembrie, impingand leul spre noi scaderi istorice", subliniaza Associated Press, notand ca Traian Basescu si-a pierdut popularitatea din cauza masurilor de austeritate si presupuselor interventii in sistemul judiciar.

"Uniunea Europeana l-a criticat pe premierul Victor Ponta pentru ca ar fi incercat sa modifice regulile pentru a se asigura ca Basescu va fi demis", subliniaza AP.

"Criza politica din Romania continua in contextul in care Curtea Constitutionala amana decizia privind validarea", titreaza Bloomberg.

"Amanarea Curtii Constitutionale prelungeste criza politica din Romania", titreaza AFP, comentand ca "anuntul Curtii Constitutionale din Romania de a amana pana pe 12 septembrie decizia privind validitatea referendumului prelungeste criza politica ce afecteaza Romania de peste o luna", alimentand o situatie de incertitudine cu efecte mai ales in plan economic.

#referendum Romania presa internationala, #comentarii presa internationala , #Romania