Cat a castigat J&J, pe spatele medicilor romani mituiti

Luni, 11 Aprilie 2011, ora 00:20
1568 citiri
Cat a castigat J&J, pe spatele medicilor romani mituiti

Johnson & Johnson (J&J) a obtinut un profit de 3,5 milioane de dolari in perioada 2000-2007 din produsele vandute de medicii romani mituiti in acest scop de grupul american de articole farmaceutice si de larg consum, potrivit unui document al Securities and Exchange Commission din SUA, potrivit Mediafax. 

Intr-o plangere depusa la o instanta americana, Securities and Exchange Commission (SEC), comisia de reglementare a valorilor mobiliare din SUA, arata ca angajati ai unei subsidiare romanesti au mituit medicii romani salariati in sistemul de stat si farmacisti pentru a prescrie produsele farmaceutice pe care compania le promova activ.

"Angajatii au lucrat cu distribuitorii locali ai diviziei pentru a furniza lichiditati doctorilor care prescriau pacientilor medicamente ale J&J.

Divizia asigura, de asemenea, excursii anumitor doctori care au acceptat sa prescrie medicamentele J&J", se arata in document.

Plangerea mentioneaza ca distribuitorii locali au obtinut banii necesari platilor prin primirea de discount-uri la fiecare factura sau de produse gratuite pe care le puteau vinde.

Distribuitorii colaborau apoi cu doctorii pentru a fi platiti pentru medicamentele prescrise prin intermediul programul guvernamental de asigurari.

Politica de a asigura excursii a aparut in 2007, dupa de un audit intern al J&J a inceput sa investigheze plangeri privind mituirea unor doctori. Excursiile platite vizau congrese ale medicilor.

In unele cazuri, doctorii plecau in calatorii cu intreaga familie, iar grupul asigura si "banii de cheltuiala" necesari.

Excursiile vizau congrese ale medicilor. J&J a acceptat sa plateasca o amenda de 70 de milioane de dolari autoritatilor americane pentru a pune capat acuzatiilor de coruptie privind mituirea unor medici din Grecia, Polonia si Romania si plata de comisioane ascunse in Irak pentru obtinerea unor contracte ilegale. 

#Johnson & Johnson, #medicamente, #medici mituiti , #Romania