Afacerile Coface Romania au crescut cu 35% in 2010

Miercuri, 09 Martie 2011, ora 15:52
1655 citiri
Afacerile Coface Romania au crescut cu 35% in 2010

Coface Romania a consemnat anul trecut afaceri mai mari cu 35%, de 8,28 milioane euro, fata de 2009, avans sustinut de dezvoltarea serviciilor de asigurari de credit comercial si de management al riscului de credit, in 2011 estimand mentinerea ritmului de crestere, a anuntat, miercuri, compania intr-un comunicat preluat de NewsIn.

"2010 a fost un an bun pentru Coface in Romania. Am reusit sa ne depasim tintele de venituri cu 15% si am realizat un profit operational de 2 milioane de euro, dublu fata de ceea ce bugetasem, pe fondul unui control strict al costurilor, scaderii semnificative a ratei daunei si reducerii per ansamblu a incidentelor de plata in randul companiilor, care au evoluat cu mult mai bine decat ne asteptam", a declarat country cluster manager pentru Romania, Bulgaria si Slovacia, Cristian Ionescu.

In 2010, Coface a avut o cifra de afaceri de 8,28 milioane euro, in crestere cu 35% fata de anul precedent, compania estimand mentinerea ritmului de crestere a veniturilor in 2011.

Segmentul asigurarilor de credite a inregistrat un avans de 9% fata 2009, desi "piata nu si-a revenit, iar mediul de afaceri s-a confruntat pentru al doilea an cu o situatie de instabilitate financiara".

Ponderea asigurarilor in totalul cifrei de afaceri a Coface in Romania a ajuns la 34%.

"Daca in 2009, Coface Romania inregistrat un rezultat negativ, pe fondul despagubirilor de dauna acordate clientilor sai, in valoare de 3 milioane de euro, in 2010 activitatea de asigurari s-a aflat pe profit, cu o rata a daunei ce s-a situat la nivelul de 55%, cheltuielile cu daunele atingand valoarea de 1,2 milioane de euro", se arata in comunicat.

In ceea ce priveste segmentul de servicii de management al riscului de credit (rating corporativ & informatii de afaceri si colectarea creantelor comerciale), afacerile au fost mai mari cu 26% comparativ cu 2009.

Astfel, ponderea acestora in totalul veniturilor Coface Romania au ajuns 66%.

"Companiile au resimtit nevoia de informatii actualizate despre partenerii de afaceri intr-un climat economic afectat de neincredere.

Daca in anii anteriori crizei companiile preferau sa isi colecteze intern creantele, in cel de-al doilea an al crizei economice, tot mai multe dintre acestea au preferat externalizarea acestui serviciu catre companiile specializate, volumul creantelor incredintate catre Coface in 2010 fiind in crestere cu 17%", se precizeaza in comunicatul Coface.

Cel mai puternic avans a fost inregistrat pe segmentul de colectare a creantelor comerciale, respectiv de 33%, fata de anul 2009.

Desi volumul de creante incredintate a crescut in 2010, dificultatea colectarii s-a marit pe masura pe ambele segmente, persoane fizice si persoane juridice, atat companiile cat si persoanele fizice fiind in imposibilitate de plata, potrivit Coface.

La nivel de grup, veniturile s-au plasat la 1,62 miliarde euro, in crestere cu 3,8% comparativ cu 2009, in timp ce profitul net a fost de 61 milioane euro.

Cresterea cifrei de afaceri a grupului s-a accelerat in a doua jumatate a anului, ajungand la 10% in al patrulea trimestru, determinata de asigurarea de credit si factoring, potrivit Coface. 

#coface romania, # afaceri, # servicii de asigurari de credit comercial, # management al riscului de credit , #Romania