Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

DIRIO DE NOTCIAS - Critical Software se plange de lipsa de personal calificat

DIRIO DE NOTCIAS - Critical Software se plange de lipsa de personal calificat
DIRIO DE NOTCIAS (Portugalia) - Presedintele Critical Software a afirmat ieri ca dezvoltarea companiei portugheze de informatica este amenintata de lipsa de resurse umane calificate. Acesta admite ca a recurs chiar la Romania pentru a angaja specialisti. Gonalo Quadros, presedintele companiei cu sediul la Coimbra, care ieri a fost vizitat de cativa deputati, a afirmat ca din cei aproximativ 50 de angajati straini din cadrul companiei, "mai bine de 20 sunt romani", din totalul de aproximativ 250 de ingineri.

Sapte deputati din cadrul comisiei parlamentare pentru afaceri economice, inovatie si dezvoltare regionala au vizitat ieri Critical Software. Obiectivul parlamentarilor era acela ca prin cunoasterea companiei sa fie mai bine pregatiti pentru controlul investirii fondurilor din cadrul QREN (Cadrul National de Referinta Strategica). in declaratia acordata Agentiei Lusa, Rui Vieira, presedintele comisiei, a aratat ca organismul pe care il conduce se ocupa cu controlul capitolului dedicat competitivitatii, care dispune de fonduri din partea Uniunii Europene in valoare de 6 miliarde de euro.



Comisia parlamentara a consacrat ziua de ieri vizitarii companiei Critical Software, din Coimbra, si al Biocant - Centrul de Inovatie in Biotehnologie, din Cantanhede, in cadrul unei deplasari care in zilele urmatoare va cuprinde orasele Aveiro si Porto, in vederea cunoasterii realitatii companiilor si a institutiilor care integreaza un grad ridicat de inovatie.



La Critical Software, deputatii au luat contact cu realitatea unei companii fondate in 1998 de catre trei doctoranzi si care la putina vreme dupa aceea lucra la solutii pentru NASA. in prezent, solutiile sale novatoare si verificate pentru sistemele critice sunt folosite deja de inca trei agentii spatiale internationale: cea europeana, cea chineza si cea japoneza.



Industria aerospatiala, cea a constructiei de avioane si de aparare sunt domeniile care au lansat compania pe pietele internationale, insa Gonçalo Quadros afirma ca strategia are in vedere nu doar "nise", ci si solutii pentru "pietele de masa", precum si pietele mai mature si mai bogate, cum ar fi cele din SUA si din Regatul Unit.



"Viitorul inseamna sa crestem si sa ne imbunatatim capacitatea de a produce bogatie. Trebuie sa putem sa crestem in volum si in complexitate", a afirmat acesta, adaugand ca profitul din fiecare an este plasat in reinvestitii si ca intreprinderea nu reuseste sa se dezvolte mai rapid deoarece nu gaseste personal calificat pentru aceasta, cu toate ca este atenta sa atraga cei mai buni absolventi ai universitatilor. in ciuda acestei dificultati, compania a inregistrat in 2007 o cifra de afaceri de 13,7 milioane de euro, cu 60% mai mult fata de anul anterior.



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 961 ori