Barroso nu a stiut de zborurile secrete ale CIA ca premier al Portugaliei

Marti, 19 Septembrie 2006, ora 10:49
871 citiri

Presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, nu a autorizat si nici macar nu a stiut de nicio cursa CIA care sa fi traversat Portugalia in perioada cand a fost premier al acestei tari, a declarat, luni, purtatorul sau de cuvant, citat de Reuters.Declaratia purtatorului de cuvant a intervenit ca raspuns la intrebarile jurnalistilor in legatura cu unele informatii potrivit carora comitetul temporar al Parlamentului European care investigheaza programul CIA al "extradarilor extraordinare" ar putea solicita audierea presedintelui Comisiei Europene.

Aceste informatii au aparut la numai trei luni dupa ce Consiliul Europei a acuzat Portugalia ca a permis escale ale avioanelor CIA pentru realimentare si in conditiile in care par sa existe mai multe indicii ca CIA a transportat pe teritoriul european suspecti teroristi catre inchisori secrete unde ar fi fost torturati.

"In timpul mandatului sau ca premier al Portugaliei, nu a autorizat curse in cadrul programului CIA al extradarilor extraordinare si nicio alta masura care sa fi fost in contradictie cu legislatia portugheza", a declarat purtatorul de cuvant Johannes Laitenberger intr-o conferinta de presa.

Barroso a demisionat in iulie 2004, la mijlocul mandatului sau de patru ani ca premier al Portugaliei, pentru a deveni seful Comisiei Europene.

Ca premier, Barroso a gazduit in Azore, in 2003, imediat dupa invazia americana din Irak, un summit al liderilor Statelor Unite, Marii Britanii si Spaniei - cu totii sustinatori ai razboiului din Irak. "In niciun moment nu i-au fost aduse in atentie informatii cu privire la asemenea curse", a declarat Laitenberger.

Potrivit cotidianului italian Corriere Della Sera, Claudio Fava, europarlamentarul care trebuie sa redacteze raportul de ancheta al comitetului temporar, a declarat ca Barroso ar trebui sa compara in fata comisiei. Asistentul lui Fava a declarat agentiei Reuters ca europarlamentarul va cere celorlalti membri ai comitetului sa-l invite pe Barroso la audieri, insa deocamdata nu a fost luata o decizie.

Majoritatea eurodeputatilor din comitet si-au dat deja acordul pentru a vizita Azorele in cadrul investigatiilor pe care le intreprind, a declarat asistentul lui Fava.

Dick Marty, senatorul elvetian insarcinat cu o ancheta similara a Consiliului Europei, a afirmat in iunie ca Portugalia a constituit un punct de escala pentru realimentarea curselor implicate in transferul ilegal de prizonieri.

Purtatorul de cuvant al lui Barroso a precizat ca presedintele Comisiei Europene nu poate depune marturie in aceasta calitate in fata comitetului de ancheta al PE, dar a adaugat ca lui Barroso nu i-a fost adresata nici o solicitare de a fi audiat ca fost prim-ministru.

"Autoritatile portugheze si nu Comisia Europeana trebuie sa furnizeze informatiile sau clarificarile care ar putea fi necesare", a declarat oficialul.

Uniunea Europeana a condamnat detentia suspectilor teroristi in inchisori secrete pe care SUA le au in afara teritoriului american si a caror existenta a fost recunoscuta in urma cu doua saptamani de catre presedintele George W. Bush.

Un articol publicat anul trecut de cotidianul Washington Post a informat ca CIA ar avea inchisori secrete in Europa si ca a transportat suspecti catre state unde ar putea fi torturati. Dezvaluirile publicatiei americane au avut drept consecinta deschiderea unor anchete ce au prilejuit o serie de negari - uneori stanjenitoare - din partea guvernelor europene.

NewsIn