Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Peste jumatate dintre olandezi considera ca in tara lor sunt prea multi est-europeni

Peste jumatate dintre olandezi considera ca in tara lor sunt prea multi est-europeni


Aproape doua treimi (60 la suta) dintre olandezi considera ca prea multi imigranti din estul Europei s-au mutat in tara lor, arata un sondaj efectuat de institutul guvernamental socio-cultural SCP si citat de site-ul DutchNews.nl.

Olandezii sunt ingrijorati in special de cresterea ratei infractionalitatii, de tulburarea linistii publice si de accesibilitatea locurilor de munca, potrivit SCP, citat de DutchNews.nl.

Aproape sase din zece olandezi cred ca est-europenii abuzeaza de sistemul de protectie sociala, iar 47 la suta cred ca acestia le fura locurile de munca. Aproape jumatate afirma ca nou-venitii din Polonia, Bulgaria si Romania provoaca probleme si sunt mai predispusi sa comita infractiuni.

Potrivit biroului national de statistica, in Olanda traiesc aproximativ 600.000 de persoane venite din alte tari membre UE, iar 20.000 dintre ele solicita indemnizatii sociale.

In acelasi timp, jumatate dintre persoanele chestionate de SCP cred ca imigrantii est-europeni muncesc cu asiduitate, in special polonezii. Cateva proiecte de angajare menite sa ofere locuri de munca fara calificare, precum muncile agricole - care atrag romani si bulgari - au esuat.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Mediafax
Articol citit de 1190 ori