Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Fostul premier islandez, acuzat pentru modul in care a gestionat criza financiara

Fostul premier islandez, acuzat pentru modul in care a gestionat criza financiara

Fostul premier islandez Geir Haarde va comparea in fata unui tribunal special, fiind acuzat de "esecuri in responsabilitatile ministeriale" pentru modul in care a administrat criza financiara din 2008, cand principalele trei banci ale tarii s-au prabusit, potrivit NewsIn.

Prabusirea Icesave, ce a afectat mii de cetateni britanici si olandezi, a dus la o disputa privind compensatiile care nu a fost rezolvata inca.

Haarde, in varsta de 60 de ani, a calificat dosarul drept o "farsa" si o razbunare politica din partea actualei coalitii si vrea ca instanta sa il respinga.

Eli risca pana la doi ani de inchisoare, daca va fi gasit vinovat.

Avocatii sai sustin ca acuzatiile sunt prea vagi pentru a indeplini standardele legale si nu au fost anchetate adecvat.

"Atunci cand a devenit clar ca ne indreptam spre catastrofa (...), datele arata ca au fost facute foarte putine lucruri pentru a o evita", a explicat actualul ministru de finante Steingrimur Sigfusson.

Insa Haarde afirma ca guvernul sau a evitat greselile facute de Grecia si Irlanda, atunci cand a permis falimentul bancilor. "Trebuia sa le lasam. Erau falimentare. Iar acum se dovedeste ca a fost decizia corecta", a spus el.

Tribunalul Landsmour, un organism special care judeca ministrii de cabinet, nu s-a mai ocupat niciodata de vreun caz.

Opinia publica este divizata in legatura cu acest dosar - unii oameni considera ca Haarde joaca rolul de tap ispasitor, in timp ce altii cred ca este esential sa fie tras la raspundere dupa colapsul financiar al tarii.

Alegatorii islandezi au respins de doua ori propuneri de plata a celor circa patru milioane de euro pe care guvernele britanic si olandez le-au cheltuit pentru compensarea cetatenilor care si-au pierdut banii in urma prabusirii Icesave.
 
Premierul Johanna Sigurdardottir a avertizat ca "a fost aleasa cea mai proasta optiune", dupa ce electoratul a spus nu la referendumul din aprilie.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 1358 ori