Lupta pentru petrol risca sa declanseze un RAZBOI in Arctic

Marti, 05 Iulie 2011, ora 15:27
3401 citiri
Lupta pentru petrol risca sa declanseze un RAZBOI in Arctic

Norvegia, Rusia, Canada, SUA si Groenlanda impart apele arctice si, odata cu acestea, urisasele cantitati de petrol si gaze naturale de pe acest teritoriu. Incalzirea globala pare ca va scoate la suprafata resurse incredibile si noi cai navigabile. Fiecare stat vrea o bucata cat mai mare din aceasta comoara. Ne asteapta un conflict de proportii?

In zona muntoasa a Arcticului, 12 ofiteri militari stau intr-un "centru de razboi" intunecos monitorizand cateva ecrane gigantice. Studiaza harti ale traficului aerian, naval si miscarile ghetarilor de-a lungul frontierei nordice a Europei.

Seamana cu o scena dintr-un film cu James Bond, dar acesta este de fapt sediul central al fortelor armate norvegiene, care ocupa un labirint de tuneluri din apropierea Bodo, chiar langa cercul Arctic.

Decizia luata de Norvegia, anul trecut, de a-si muta centrul de comanda militare la o distanta de 1.000 de kilometri nord de fosta locatie, scoate la iveala mizele strategice ascunse in Arctic.

Acestea au la baza predictiile privind faptul ca incalzirea globala va scoate la suprafata resursele aflate in ghetari si noi rute de navigatie, conform Financial Times.

"Mai mult de jumatate din apele Norvegiei sunt la nord de Cercul Arctic", spune Maj-Gen Rune Jakobsen, seful bazei centrale. Granitele maritime ale Norvegiei converg cu cele ale Rusiei, Canadei, SUA si Groenlanda in jurul Polului Nord.

"Asa ca este normal sa acordam toata atentia acestor hotare maritime".

Norvegia nu este singurul stat care isi indreapta atentia militara inspre "nordul inghetat". Ministerul Apararii din Rusia a anuntat saptamana trecuta ca intentioneaza sa formeze doua brigazi armate pentru a-si apara teritoriul polar.

Mai mult, Canada trimite peste 1.000 de trupe in aceasta regiune, in luna august, miscare care reprezinta cel mai mare exercitiu din Arctic de pana acum.

Aceasta miscare de forte sporeste teama unui conflict in regiunea in care se estimeaza ca exista un sfert din rezervele globale nedescoperite de petrol si gaze naturale.

Conform Wiki-leaks, un ambasador al Rusiei a declarat ca tara sa nu va fi invinsa in lupta pentru resurse.

Modelul ruso-norvegian

In ciuda locatiei centrelor militare, Norvegia insista ca situatia poate fi rezolvata pe cale pasnica, dand ca model de cooperare tratatul incheiat recent cu Rusia.

Cele doua state au incheiat anul trecut o disputa de 40 de ani referitoare la o suprafata de 175.000 de kilometrii patrati din Marea Barents. Compromisul a fost impartirea suprafetei in doua.

Pactul a fost validat luna trecuta si intra in vigoare saptamana aceasta, ambele state putand acum incepe explorarea si exploatarea rezervelor de petrol si gaze din zona.

"Daca pui la un loc resurse, rute de transport si oameni, obtii combinatia de care ai nevoie pentru un potential conflict", explica Jonas Gahr Store, Ministrul de Externe al Norvegiei.

"Dar tine de cat de responsabile sunt statele din Arctic pentru a nu se ajunge aici".

Norvegia se bazeaza pe resursele polare pentru a-si prelungi boom-ul petrolier, in conditiile in care rezervele din Marea Nordului scad vazand cu ochii.

Statoil, grupul energetic controlat de statul norvegian, are deja un un proiect in desfasurare in zona arctica, campul de gaze naturale Snohvit din Marea Barents.

Mai mult, in aprilie a anuntat descoperirea unei mari rezerve de petrol la 100 de kilometrii departare de aceasta zona.

Norvegia vrea cu tot dinadinsul sa beneficieze de deschiderea noilor rute navigabile pe masura ce gheata polara se topeste.

Vara trecuta, o ambarcatiune a livrat 41.000 de tone de minereu de fier in China pe apele arctice din nordul Norvegiei. S-au economisit 18 zile fata de timpul pe care l-ar fi facut prin canalul Suez.

La o intalnire tinuta in Groenlanda in luna mai, ministerele externe din statele arctice au cazut de acord sa creasca cooperarea pentru explorare in vederea intensificarii activitatii comerciale din regiune.
Acestea au promis sa puna la punct un plan pentru a rezolva problema petelor de petrol.

Store spune ca un astfel de efort demonstreza ca natiunile arctice pot lucra impreuna.

Insa la centrul de comanda de la Bodo, ecranere radarelor arata ca situatia este cu totul alta. Dupa linistea ce a urmat Razboiului Rece, fortele aeriene ruse si-au sporit activitatea din spatiul arctic al Norvegiei.
Oficialii norvegieni sustin ca Rusia a simulat raiduri aeriene de bombardament in jurul coastei Bodo.

In timp ce izbucnirea unui conflict pare inevitabila, Store spune ca tratatul de la Marea Barents demonstreaza ca Moscova este constienta de faptul ca beneficiile diplomatiei sunt mai mari.

"Nu exista nicio neintelegere pe care sa o putem rezolva doar cu forte militare si nu exista nicio provocare pentru Norvegia in care Rusia sa nu face parte din solutie."

#arctic, #gaz natural, #incalzire globala, #pata petrol, #petrol, #razboi, #rezerva gaz natural, #rezerva petrol , #Norvegia