Bilantul atacului de la Oslo: 91 de morti

Sambata, 23 Iulie 2011, ora 17:12
1601 citiri
Bilantul atacului de la Oslo: 91 de morti

Cele doua atacuri comise ieri la Oslo s-au soldat cu cel putin 91 de morti. Acesta este doar bilantul provizoriul, conform Mediafax. 

 

 

Cel putin 84 de persoane au murit in atacul armat la scoala de vara a tineretului laburist, pe insula Utoeya, din apropierea Oslo, iar alte sapte au fost ucise in explozia unei bombe in centrul capitalei, unde se afla ministerele norvegiene.

Sambata dimineata, politia din Oslo a anuntat ca armata si politia vor consolida securitatea in jurul cladirilor si institutiilor care ar putea fi amenintate in urma dublului atac.

Acesta este cel mai sangeros din Europa dupa atentatele de la 11 martie 2004 de la Madrid, soldate cu 191 de morti si aproape 2.000 de raniti si revendicate in numele al-Qaida de o celula islamista radicala.

Politia a anuntat vineri ca a arestat un suspect, un norvegian in varsta de 32 de ani.

Elementele postate de suspect pe Internet sugereaza ca acesta "are unele orientari politice care inclina spre dreapta si antimusulmane, dar este prea devreme pentru a spune daca acesta a fost un motiv pentru gestul sau", a declarat comisarul de politie Sveinung Sponheim, pentru postul public de televiziune NRK.

Conform televiziunii TV2, suspectul este apropiat de mediile de extrema-dreapta si avea doua arme inregistrate pe numele sau, intre care o pusca automata. Aceste informatii nu au fost confirmate de politie, care refuza de asemenea sa confirme identitatea suspectului, vehiculata in presa.

Explozia uneia sau a doua bombe de mare putere in apropiere de sediul Guvernului norvegian si atacul armat de pe o insula din imprejurimile orasului Oslo par sa fie un atac concentrat pentru a lovi regatul scandinav in inima sa.

Explozibili nedetonati au fost gasiti pe insula Utoeya, unde suspectul a deschis focul asupra participantilor la scoala de vara a organizatiei de tineret a partidului laburist, aflat la putere in Norvegia, a anuntat comisarul Sponheim.

Suspectul purta un pulover inscriptionat cu sigla politiei cand a fost arestat, dupa atac, dar el nu a lucrat niciodata pentru aceasta, potrivit comisarului.

#oslo, #oslo morti, #oslo atac, #oslo explozie , #Norvegia