Arma secreta a Moscovei: Rusii se lauda ca acest avion ar fi bagat in sperieti NATO

Marti, 08 Septembrie 2015, ora 16:36
14988 citiri
Arma secreta a Moscovei: Rusii se lauda ca acest avion ar fi bagat in sperieti NATO
Foto: Wikimedia

Spre deosebire de Suhoi T-50 sau alte avioane de lupta de ultima ora, YAK-130 nu este un avion militar care sa fi intrat in centrul atentiei in ultima perioada. Cu toate acestea, aparatul intrat in dotarea aviatiei ruse in urma cu 5 ani da batai de cap analistilor militari NATO.

Yak-130 este mic, agil si versatil, fiind arma perfecta pentru un razboi asimetric, dupa cum il descrie expertul militar Thomas Newdick, citat de agentia Sputnik.

Avion de antrenament

Yak-130 a fost creat in 1996, intr-un consortiu ruso-italian care a inclus firma de design JSC A.S. Yakovlev si constructorul de aeronave Aermacchi. Varianta ramasa in in uz pentru italieni poarta numele Alenia Aermacchi M-346 Master.

Pe M-346, pilotii italieni si israelieni isi fac antrenamentele inainte de a trece la mansa celei de-a cincea generatii de avioane de vanatoare americane, F-35 Lightning II.

La fel, in Rusia, pilotii trec testul abilitatii pe Yak-130 pentru a putea urca in cabina unui PAK FA sau a unui MIG-35.

Nu aptitudinile de avion-scoala l-au facut insa pe Thomas Newdick sa se concentreze asupra acestui aparat in articolul "Yak-130, avionul letal al Rusie: Mica teroare de care NATO ar trebui sa se teama".

Avionul de vanatoare produs de rusi si italieni se dovedeste un excelent aparat pentru indeplinirea misiunilor de recunoastere si a unor atacuri usoare in teritoriu ostil.

Avantajele sale sunt date de manevrabilitatea lejera si costul redus de productie.

Ironia sortii

Rusia a adaugat 70 de astfel de aparate de zbor in dotarea fortelor aeriene inca din 2010 si a comandat inca 150 care vor trebui livrate pana in anul 2020.

Avionul a fost cumparat, de asemenea, de catre guvernele din Belarus si Algeria, iar Bangladesh se anunta urmatoarea tara care va dotat aviatia militara cu Yak-uri.

Partea ironica remarcata de analistul militar american consta in faptul ca YAK-130, in cele doua versiuni ale sale indeplineste acelasi rol in cadrul celor doua forte militare: NATO si Rusia.

"Este o ironie a sortii. Pare aproape de neconceput ca pilotii din ambele tabere sa se antreneze pe acelasi tip de avion-scoala inainte de trecerea la mansa unor avioane de lupta mai performante, SuT-50 si F-35", observa Thomas Newdick.

Pretul de export al unui Yak-130 se ridica la 15 milioane de dolari, iar avionul cu o lungime de 9,72 m si o avengura a aripilor de 23,52 m poate transporta o cantitate impresionanta de armament, inclusiv rachete ghidate aer-aer si aer-sol sau bombe pentru distrugerea tintelor terestre.

#avion vanatoare Rusia, #avion Yak 130, #avion scoala, #antrenament piloti NATO , #NATO