Medvedev isi exprima indoieli in legatura cu viitorul euro si al BP

Vineri, 18 Iunie 2010, ora 13:08
1504 citiri
Medvedev isi exprima indoieli in legatura cu viitorul euro si al BP

Presedintele rus Dmitri Medvedev si-a exprimat indoieli in legatura cu viitorul monedei unice europene si a avertizat ca mareea neagra din Golful Mexic ar putea pune in pericol supravietuirea British Petroleum, precizeaza NewsIn.

Intrebat intr-un interviu acordat Wall Street Journal daca actuala criza a deficitelor din Europa poate ameninta euro, Medvedev a raspuns: "Nu exagerez aceasta amenintare, dar nu poate fi subestimata".

Presedintele rus nu a exclus o eventuala asistenta financiara pentru tarile europene care intampina probleme, dar a afirmat ca, din punctul sau de vedere, Uniunea Europeana ar trebui sa poarte povara oricaror injectari financiare majore. "Prosperitatea Rusiei depinde, in mare masura, de cat de bine merg lucrurile pe continentul european", a explicat el.

"Nu suntem membru UE, dar suntem o tara europeana", a adaugat el.

Inainte de prima sa vizita oficiala in Statele Unite, care va avea loc saptamana viitoare, Medvedev a avertizat si ca pata de petrol din Golful Mexic ar putea duce la "anihilarea" sau la divizarea British Petroleum, in conditiile in care compania inregistreaza pierderi de miliarde de dolari in urma acestui dezastru.

Desi nu a precizat daca Rusia va evalua parterneriatul lucrativ al BP in tara, care reprezinta aproape un sfert din productia sa de petrol, el a estimat ca scurgerea va duce la o reanalizare prompta a explorarii petroliere in lume.

#medvedev euro pata petrol , #Mexic