BP va exploata zacaminte petrolifere in zona arctica

Duminica, 16 Ianuarie 2011, ora 23:14
1616 citiri
BP va exploata zacaminte petrolifere in zona arctica

BP si Rosneft au incheiat un acord care presupune un schimb de actiuni si exploatarea in parteneriat de zacaminte petrolifere, grupul britanic castigand accesul la perimetre din zona arctica rezervate anterior exclusiv companiilor ruse, informeaza Mediafax. 

BP, inca in "convalescenta" dupa dezastrul de anul trecut din Golful Mexic, va ceda 5% din actiunile proprii, pachet evaluat la 7,8 miliarde de dolari, contra 9,5% din capitalul Rosneft.

Acordul a declansat imediat comentarii despre securitatea economica a Statelor Unite din partea a doi congresmeni de la Washington si a atras critici dure din zona organizatiilor pentru protectia mediului.

Intelegerea acopera zone uriase din sectorul arctic controlat de Rusia, BP anticipand ca zacamintele ar putea contine miliarde de barili de petrol si gaze care nu puteau fi atinse in trecut de companii din afara Rusiei.

Contractul, care ar putea intra in vigoare in urmatoarele saptamani, subliniaza si revitalizarea relatiilor dintre BP, directorul sau general Bob Dudley, si Moscova.

Dudley a fost nevoit sa paraseasca Rusia in 2008, el aflandu-se atunci la sefia joint venture-ului TNK-BP, detinut in proportie de 50% de grupul britanic.

Dudley, care a preluat conducerea TNK-BP in 2003, a fost obligat sa plece din Rusia in urma unei "campanii de hartuire derulate de oligarhii miliardari din actionariatul joint venture-ului", conform declaratiilor sale.

Problemele s-au rezolvat intre timp, iar Dudley a revenit in Rusia vara trecuta, dupa ce a fost numit CEO al BP, bucurandu-se de o primire calduroasa la Moscova.

Actualul director general al BP a declarat, in legatura cu acordul anuntat sambata, ca reprezinta primul schimb de actiuni semnificativ intre o companie petroliera rusa de stat si un grup international, calificand intelegerea drept "un nou model pentru felul in care se pot face afaceri in industria noastra".

Afacerile din Rusia reprezinta un sfert din rezervele petrolifere ale BP inainte de deversarea din Golful Mexic.

Congresmenul american Edward Markey, membru al Partidului Democrat si al Comitetului pentru Resurse Naturale din Camera Reprezentantilor, a cerut imediat o evaluare a acordului din partea autoritatilor de la Washington, pentru a determina daca intelegerea afecteaza securitatea economica si nationala a Statelor Unite.

El a precizat ca BP a fost, in 2009, principalul furnizor de carburanti pentru fortele militare ale SUA.

Congresmenul republican Michael Burgess, membru al aceluiasi Comitet, a afirmat la randul sau ca "acordul merita sa fie analizat si evaluat", deoarece BP retine active petroliere importante in America.

Greenpeace a adus in discutie fragilitatea zonelor arctice si a criticat dur acordul.

"BP si-a cumparat accesul pe usa din dos in Artica. Compania nu a invatat nimic din dezastrul de anul trecut din Golful Mexic", se arata intr-un comunicat al organizatiei.

Oficialitati ruse au declarat ulterior ca tocmai experienta BP cu solutionarea deversarii catastrofale din Golf recomanda compania pentru dezvoltarea zacamintelor petrolifere dintr-o regiune atat de vulnerabila. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Cum se compară prețurile carburanților din România cu cele din restul țărilor Uniunii Europene
Cum se compară prețurile carburanților din România cu cele din restul țărilor Uniunii Europene
Benzinăriile afișează prețuri mai mari la combustibil începând de vineri, 19 aprilie. Prețurile ridicate pentru benzină și motorină au reprezentat motive de dezbatere și au fost, în...
#british petroleum, #zacaminte, #petrol , #Mexic