Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Japonia face presiuni: Spuneti cum rezolvati Brexit-ul sau ne retragem din Marea Britanie

Japonia face presiuni: Spuneti cum rezolvati Brexit-ul sau ne retragem din Marea Britanie
Reprezentantii Londrei s-au trezit tinta nemultumirii corporatiilor nipone care, cu ocazia summit-ului G20, au inaintat un memoriu prin care cer lamuriri privind modul in care va fi gestionata problema divortului de UE, in caz contrar amenintand cu retragerea din regat.

Astfel, invesitiile Nomura, Toyota, Honda sau Nissan ar putea migra spre aria continentala a Europei, modul in care cabinetul condus de Theresa May are de gand sa poarte negocierile pentru obtinerea unui divort amiabil de UE starnind in continuare ingrijorarea investitorilor, relateaza CNN Money.

Pe picior de fuga

Conform notei remisa de japonezi, la momentul realizarii investitiilor in Regatul Unit, acesta era vazut ca o poarta de acces catre piata europeana, dar evenimentele recente, care au culminat cu votul pro-Brexit din iunie, au generat un masiv sentiment de neliniste.

"Daca legislatia europeana nu va mai fi aplicata in Marea Britanie, ne vom retrage", au avertizat sefii corporatiilor nipone.

In special bancile si societatile de asigurari din Japonia se arata ingrijorate de pierderea "pasaportului financiar", care le permite sa opereze din Marea Britanie in interiorul pietei unice europene.

Companiile nipone au angajat 140.000 de persoane in interiorul sucursalelor deschise in Marea Britanie si alte 300.000 in restul statelor din UE.

Producatorii auto niponi se arata ingrijorati, la randul lor, de cresterea costurilor si a timpului de distributie pe alte piete in urma aplicarii taxelor vamale si a multiplicarii procedurilor birocratice in viitoarea relatie UK-UE.

Din top, la coada turmei

Pe de alta parte, premierul britanic Theresa May se arata increzatoare in forta Marii Britanii de a-si pastra locul in randul primelor 5 economii globale, chiar daca singurele argumente pe care le are in acest moment sunt traditia si orgoliul britanicilor.

"Vom face un success din Brexit si modul in care vom realiza acest lucru consta in a pune la lucru taria Marii Britanii in a-si reafirma rolul de mare economie prin realizarea unor noi acorduri comerciale in intreaga lume", a declarat May inainte de summit.

Insa, contextul actual pare mult mai potrivnic planurilor exprimate de sefa guvernului de la Londra, inclusiv partenerii americani nefiind interesati de incheierea unui acord comercial cu o piata de doar 56 milioane de consumatori.

De altfel, inaintea referendumului care a stabilit soarta Marii Britanii in UE, presedintele american Barack Obama i-a avertizat pe insulari ca un divort de Europa ii va arunca din topul economiilor performante direct la coada clasamentului.

La summitul G20 din China, intalnirea dintre Obama si May a aratat cat de mult se insala Londra in ceea ce priveste sansele de realizare a unui acord comercial favorabil, liderul de la Casa Alba mentionand ca prioritare sunt acordurile TPP si TTIP, care vizeaza piete multiple din Asia si Europa.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 10870 ori