Romanii, cei mai numerosi dintre cetatenii straini din Bologna

Vineri, 29 Iunie 2012, ora 10:24
1336 citiri
Romanii, cei mai numerosi dintre cetatenii straini din Bologna

Populatia de origine straina a crescut la Bologna (nordul Italiei), care gazduieste astazi 146 de nationalitati diferite. In 2011, au fost recenzati 52.000, ceea ce reprezinta 13% din rezidenti, cu 8,3% mai multi decat in 2010. Strainii de origine romana predomina, informeaza joi cotidianul italian La Repubblica.

Noii bolognezi sunt mai ales tineri, in majoritatea lor femei si provin in principal din Romania, Filipine si Bangladesh. Cei mai multi locuiesc in cartierele Navile sau Savena.

Concret, cetatenii straini cu resedinta la Bologna sunt in numar de 52.473 si sunt in mare parte europeni si asiatici. Varsta lor medie este relativ scazuta, 31 de ani pentru barbati si 35 pentru femei (care constitue majoritatea). Numerosi sunt si minorii, peste 10.000, in timp ce categoria de varsta de la 65 de ani in sus este slab reprezentata.

Dintre cele 146 de nationalitati prezente, primele 15 reprezinta 82% din populatia straina. In "top zece" se afla Romania (6.821 locuitori), Filipine (4.905) si Bangladesh (4.902). Urmeaza Republica Moldova, Maroc, Ucraina, Albania, China, Pakistan si Sri Lanka.

Majoritatea strainilor traiesc la periferie, in special in cartierul Navile (12.507 rezidenti), urmat de Savena si San Vitale. Peste 6.000 de straini locuiesc in centru, in timp ce doar 815 persoane locuiesc in cartierul prosper Colli.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#Bologna rezidenti, #straini Italia, #Bologna romani rezidenti , #Italia