Peste un sfert din italienii de peste 35 de ani traiesc din banii parintilor

Miercuri, 22 Mai 2013, ora 11:15
1631 citiri
Peste un sfert din italienii de peste 35 de ani traiesc din banii parintilor

Peste un sfert din italienii de 40 de ani se intretin datorita "banilor de buzunar" dati de parinti, care isi ajuta financiar copiii pana la o varsta avansata. Un tanar din trei are in vedere un loc de munca de "maturator stradal".

Totodata, pentru prima data in perioada postbelica noua generatie va fi mai saraca decat cea care a precedat-o, potrivit primei analize efectuate in colaborare de confederatia Coldiretti si institutul de cercetare a pietei, SWG, din Italia, informeaza cotidianul Il Giornale.

Analiza Coldiretti/SWG, prezentata marti, la Roma, a aratat ca 28% dintre tinerii cu varsta cuprinsa intre 35 si 40 de ani supravietuiesc cu ajutorul banilor dati de parinti, la fel ca 43% dintre cei cu varsta intre 25 si 34 de ani si 89% dintre tinerii cu varsta intre 18 si 24 de ani. Si pentru tinerii care au un loc de munca, familia ramane o sursa de sprijin financiar: un tanar din patru care lucreaza este inca ajutat de parintii sai.

Prin urmare, se intreaba Il Giornale, este Italia o natiune de copii mari si mofturosi? Categoric nu, releva ziarul. Tinerii, in vremuri de criza, descurajati si confruntati cu somajul, ar fi dispusi sa se mute in strainatate si sa faca orice tip de munca. Aproape un tanar din trei, numai pentru a avea un loc de munca ar lucra chiar ca maturator stradal, dar procentul se ridica la 49% pentru cei in cautare de

lucru si scade la 19% pentru studenti.

Noua generatie este mai saraca decat precedenta pentru prima data dupa cel de Al Doilea Razboi Mondial

Tinerii someri ar fi dispusi, in proportie de 43%, sa accepte un salariu de 500 de euro pe luna pe masura programului de lucru, in timp ce 39% ar fi dispusi sa aiba un program de lucru mai mare cu salariu pe masura. Majoritatea tinerilor (51%), sub 40 de ani, sunt gata sa plece din tara din motive de munca, in timp ce 64% sunt dispusi sa schimbe orasul.

"Analiza pune in lumina un puternic spirit de sacrificiu al tinerei generatii, care ii determina sa renunte chiar la drepturi ale muncii fundamentale. Acest lucru nu poate fi permis intr-o tara civilizata ca Italia, care nu poate tine pasul cu concurenta internationala in termeni de costuri, mai ales umane, ci trebuie sa vizeze o crestere durabila, care valorifica trasaturile distinctive nationale - creativitatea, cultura, mediul, alimentele si teritoriul", a declarat presedintele Coldiretti, Sergio Marini.

Pentru prima data in perioada postbelica, noua generatie va fi mai saraca decat cea care a precedat-o, in contextul in care 61% dintre tinerii italieni cred ca pe viitor situatia economica va fi mai rea decat cea a parintilor lor, 17% cred ca va fi la fel si doar 14% o vad mai buna, in timp ce 9% nu au raspuns.

"Perspectiva de a parasi tara, mentionata de marea majoritate a tinerilor italieni, reprezinta o prioritate reala careia institutiile trebuie sa ii dea un raspuns. Analiza arata ca, daca sunt inserati intr-un context care ofera spatiu pentru realizarea personala, tinerii dovedesc ca cred mai mult in Italia", a concluzionat Marini.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#someri Italia, #somaj tineri italieni, #saracie Italia, #criza economica Italia , #Italia