Berlusconi reformeaza pensiile. Demisioneaza?

Miercuri, 26 Octombrie 2011, ora 13:57
1027 citiri
Berlusconi reformeaza pensiile. Demisioneaza?
Prim-ministrul Italiei, Silvio Berlusconi/Sursa: bloglife.it

Silvio Berlusconi a incheiat un acord referitor la pensii cu partenerii de guvernare, in urma presiunilor facute de liderii europeni. Doua ziare sustin ca si-a oferit demisia in schimbul intelegerii.

Premierul italian Silvio Berlusconi a ajuns la o intelegere peste noapte cu Liga Nordului, partid condus de Umberto Bossi, in privinta cresterii varstei de pensionare. Masura face parte din reformele pe care Italia trebuie sa le faca pentru a scapa de problemele economice, informeaza CNBC.

Ziarele La Stampa si La Republica sustin ca, in schimbul acordului, prim-ministrul Italiei isi va da demisia in lunile urmatoare, declansand alegeri anticipate.

Masura adoptata de coalitia de guvernare din Italia creste varsta de pensionare de la 65 la 67 de ani.

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel si presedintele Frantei, Nicolas Sarkozy l-au pus la zid pe Berlusconi inaintea summit-ului de duminica dimineata. Liderii europeni spun ca Italia trebuie sa isi mareasca cresterea economica si sa isi reduca datoriile, iar guvernul de la Roma sa ia masuri pentru a reface increderea investitorilor.

Guvernul lui Silvio Berlusconi, ales in 2008, a facut fata de multe ori incercarilor opozitiei de a-l dobori prin voturi de neincredere acordate in parlament. Insa, cu toate ca ramane unita in fata amenintarilor externe, coalitia de la conducerea Italiei este prea divizata in interior ca sa poata adopta reforme dure care sa accelereze cresterea economica si sa micsoreze datoriile.

#demisie Silvio Berlusconi, #coalitie Silvio Berlusconi, #masuri criza Sivlio Berlusconi, #criza italia , #Italia