Merkel, Cameron si Sarkozy cer incetarea "imediata" a programului nuclear iranian

Luni, 23 Ianuarie 2012, ora 20:49
1187 citiri
Merkel, Cameron si Sarkozy cer incetarea "imediata" a programului nuclear iranian

Cancelarul german Angela Merkel, premierul britanic David Cameron si presedintele francez Nicolas Sarkozy au cerut luni inca o data Iranului sa "suspende imediat", programul sau nuclear dupa adoptarea de catre UE de noi sanctiuni impotriva Teheranului.

"Cerem liderilor iranieni sa suspende imediat activitatile nucleare sensibile", au scris cancelarul german, premierul britanic si presedintele francez, adaugand ca "usa este deschisa daca Iranul accepta sa se angajeze in negocieri de fond privind programul nuclear", potrivit unui comunicat comun difuzat de presedintia franceza, informeaza AFP.

"Mesajul nostru este clar. Nu avem nimic impotriva poporului iranian. Totusi, liderii iranieni nu au restabilit increderea comunitatii internationale in ceea ce priveste natura exclusiv pasnica a programului lor nuclear", au continuat responsabilii.

"Nu vom accepta ca Iranul sa se doteze cu arma nucleara. Pana in prezent, Iranul nu si-a respectat obligatiile internationale, exporta deja violenta si ameninta intreaga regiune", au mentionat responsabilii francez, german si britanic.

Taruile UE au decis luni sa impuna un embargo petrolier gradual fara precedent Iranului si sa sanctioneze banca centrala iraniana pentru a diminua finantarea programului nuclear al Teheranului.

#Merkel Sarkozy, #program nuclear Iran, #program nuclear Iran interzis , #Iran