Criza transfera puterea economica catre statele emergente

Luni, 13 Septembrie 2010, ora 19:08
1767 citiri
Criza transfera puterea economica catre statele emergente

Criza financiara va accelera transferul puterii economice catre statele emergente, in conditiile in care ritmul lor de redresare este mai rapid decat cel al tarilor dezvoltate, potrivit Centrului pentru Cercetari Economice si de Afaceri din Londra, transmite Bloomberg, potrivit Mediafax.

Statele din Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE) vor reprezenta 66% din PIB-ul mondial, in 2015, comparativ cu 77% in 2004, potrivit institutului.

Din OCDE fac parte 33 din cele mai mari economii ale lumii, intre care Statele Unite, Marea Britanie si Japonia.

"Pentru economiile occidentale, urmatorii cinci ani vor fi marcati de dificultati mari, iar activitatile economice mondiale se vor concentra tot mai mult in state precum China, India, Rusia si Brazilia si, intr-o masura mai mica, in Mexic, Canada si Australia", a declarat Owen James, analist al institutului londonez.

Ponderea Statelor Unite in economia mondiala va scadea in 2015 la 22,6%, de la 25,3 in 2007.

In cazul Germaniei, aceasta pondere se va reduce de la 6,1% la 5,3%, iar pentru Marea Britanie de la 4% la 3,3%. Contributia Chinei la economia mondiala se va majora de la 7% la 11,4%, iar cea a Indiei de la 1,9% la 2,9%.

Economia Indiei va devansa Rusia, Canada si Spania pana in 2013, potrivit institutului. 

#criza, #putere economica, #state emergente , #India