Zona euro amana aprobarea noului imprumut pentru Grecia si ii pune conditii

Vineri, 10 Februarie 2012, ora 09:40
1222 citiri
Zona euro amana aprobarea noului imprumut pentru Grecia si ii pune conditii

Ministrii de Finante din zona euro au decis joi seara la Bruxelles sa amane pana miercuri autorizarea unui nou plan de asistenta financiara pentru Grecia, punand acestei tari mai multe conditii.

Ministrii de Finante cer noi conditii Greciei, printre care si realizarea de noi economii la buget, a anuntat presedintele Eurogrupului, Jean-Claude Juncker, transmite AFP.

"Cu toate progresele importante realizate in ultimele zile, nu am dispus de toate elementele necesare pentru a lua deciziile in acest moment", a declarat Juncker, dupa incheierea reuniunii Eurogrupului.

O noua intalnire a ministrilor de Finante din statele zonei euro este prevazuta pentru miercuri, in cursul acesteia fiind asteptata aprobarea noului plan de asistenta pentru Grecia, sub rezerva indeplinirii conditiilor de catre aceasta din urma.

Prima conditie este ca Parlamentul grec sa aprobe, pana duminica, planul de austeritate pe care guvernul de la Atena l-a convenit cu troica formata din Uniunea Europeana, Banca Centrala Europeana si Fondul Monetar International, acord agreat si de partidele politice din Grecia.

In plus, "pana miercuri", guvernul grec trebuie sa identifice "economii suplimentare de 325 de milioane de euro" in bugetul pentru anul 2012, a precizat Juncker.

Ultima conditie este ca partidele politice care formeaza coalitia de guvernare din Grecia sa furnizeze "garantii politice serioase" pentru sprijinirea planului de austeritate, a mai subliniat presedintele Eurogrupului.

Acesta a recunoscut ca in cursul reuniunii ministrilor de Finante din zona euro au existat "schimburi vii de opinii", fara sa ofere detalii.

In baza noului plan de asistenta financiara, Grecia ar urma sa primeasca imprumuturi in valoare de circa 130 de miliarde de euro

#zona euro, #Grecia zona euro acord, #imprumut zona euro, #acord grecia , #Grecia