Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Vosganian:Situatia din Grecia, o lectie pentru Romania

Vosganian:Situatia din Grecia, o lectie pentru Romania


Acordul Eurogrupului privind planul de salvare a Greciei este o masura buna, dar statul elen nu a scapat inca de riscul falimentului, iar situatia din Grecia trebuie sa fie "o lectie" pentru Romania, este de parere fostul ministru de Finante Varujan Vosganian.

"Grecia in acest moment inca nu a scapat (de faliment, n.r), pentru ca daca nu se iau unele masuri de disciplinare de natura bugetara, s-ar putea sa se reintoarca la situatia de dupa primul ajutor financiar".

"Grecia are aceste probleme legate de restructurarea datoriilor si de buget si mi-e greu sa cred ca acest lucru va mai merge inainte daca poporul grec nu va intelege ca trebuie sa raspunda printr-un gest decisiv la sustinerile care vin din partea UE", a spus Vosganian

In opinia vicepresedintelui PNL, Varujan Vosganian, criza din Grecia este o lectie pentru Romania.

"Pentru Romania este o lectie, si anume sa inteleaga faptul ca noi nefiind in zona euro, apropierea de un pact de natura fiscal-bugetara, de o alta situatie care ne-ar pune intr-o situatie dificila nu ne-ar aduce si prietenii pe care-i are Grecia", a precizat Vosganian.

Vosganian: Grecii insisi nu sunt foarte doritori sa iasa din zona euro

Acesta considera ca o eventuala iesire a Greciei din zona euro ar avea consecinte incalculabile.

"Expertii care au insistat pentru acest nou acord au calculat si efectele posibile ale unei desprinderi a Greciei din zona euro si aceasta ar fi extrem de costisitoare, pentru ca uniunea monetara a presupus deja o seama intreaga de legaturi intre banci si conexiuni de natura monetara, care pentru unele tari, inclusiv pentru Germania ar fi din punct de vedere financiar costisitoare", a mentionat Vosganian.

"Mai este un detaliu interesant, grecii insisi nu sunt foarte doritori sa iasa din zona euro. Cred ca in Grecia ar trebui sa se produca si un anumit declic, in care oamenii sa se decida exact ce vor. Reintoarcerea la drahma pentru Grecia ar fi o solutie extrem de dificila si cu consecinte greu de evaluat", a mai spus fostul ministru de finante.

Ministrii de finante din zona euro au reusit sa ajunga luni noapte la un acord, dupa 12 ore de negocieri, privind cel de-al doilea pachet de salvare pentru Grecia, in valoare de 130 de miliarde de euro.

Pana in 2020, Grecia trebuie sa isi reduca datoria publica la 120% din PIB fata de 160 in prezent.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: NewsIn
Articol citit de 1729 ori