Moody's a scazut ratingul Greciei de la Ba1 la B1

Luni, 07 Martie 2011, ora 12:35
1558 citiri
Moody's a scazut ratingul Greciei de la Ba1 la B1

Agentia Moody's Investors Service a redus cu trei trepte ratingul Greciei, in urma anuntului inregistrandu-se o scadere a obligatiunilor grecesti precum si a monedei euro, relateaza Bloomberg, citat de NewsIn.

Ratingul a scazut de la Ba1 la B1, acelasi acordat de Moody's unor tari ca Belarus sau Bolivia, motivul constituindu-l "preocuparile cu privire la colectarea impozitelor" si "riscurile de implementare" a reducerilor bugetare, conditii ale ajutorului international de 110 miliarde de euro acordat Greciei anul trecut, potrivit Bloomberg, care citeaza un comunicat al agentiei de rating.

Liderii UE se vor intalni la Bruxelles pe 24 si 25 martie pentru a conveni asupra unui pachet amplu de masuri impotriva crizei datoriilor regionale.

Optimismul ca masurile ar include folosirea celor 440 de miliarde de euro ai Facilitatii Europene de Stabilitate Financiara (FESF) pentru a permite Greciei rascumpararea datoriilor si plata unor dobanzi reduse este temperat de opozitia crescanda a Germaniei, noteaza Bloomberg.

Obligatiunile guvernamentale cu maturitate de zece ani, emise de Grecia, au scazut cu 12,3%, iar euro a pierdut 0,1% fata de dolar, in urma anuntului facut de Moody's. 

#moody's, # rating grecia, # grecia, # obligatiuni grecesti, # moneda euro , #Grecia